În perioada 11-12 februarie 2019, Agenţia universitară a Francofoniei în Europa centrală și de est (AUF ECO) a organizat reuniunea reprezentanților departamentelor de relații internaționale ale instituțiilor membre ale AUF ECO, eveniment găzduit de către Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) din București.
La această reuniune au participat aproape o sută de reprezentanți ai departamentelor de relații internaționale ale instituțiilor membre AUF din regiune (90 de universități din 18 țări), în scopul transferului de expertiză, schimbului de bune practici, dar și pentru inventarierea nevoilor actuale ale universităților.
În deschiderea evenimentului a luat cuvântul Președintele Agenției universitare a Francofoniei (AUF), Sorin Mihai Cîmpeanu, Rector al USAMV București și Președinte al Consiliului Național al Rectorilor din România .
Această întâlnire a reprezentat o bună ocazie pentru un dialog fructuos, schimb de idei și de experiență și transfer de bune practici privind internaționalizarea învățământului superior și adaptarea activă a educației universitare la cerințele pieței muncii. Pe parcursul celor două zile, a fost resimțită o puternică voință de cooperare intraregională și au fost stabilite contacte strânse între reprezentanții instituțiilor de învățământ superior și de cercetare, ce stau la baza unor viitoare parteneriate în domeniul formării, cercetării și mobilității științifice. Totodată, reprezentanții instituțiilor membre ale AUF ECO și-au exprimat nevoia de sprijin și de formare în domeniul managementului proiectelor europene.
Acest eveniment internațional s-a dovedit a fi un excelent prilej pentru a întări legăturile dintre universitățile membre din regiune și pentru a pune bazele unor colaborări viitoare.
Agenția universitară a Francofoniei (AUF) este o asociație internațională creată cu peste 50 de ani în urmă. Aceasta reunește 909 instituții de învățământ superior și de cercetare provenind din 113 țări de pe cinci continente. AUF este, de asemenea, operatorul pentru învățământul superior și cercetare al Summit-ului Francofoniei. Misiunea sa este de a promova o francofonie universitară solidară, angajată în dezvoltarea economică, socială și culturală a societăților.
AUF promovează solidaritatea activă între instituțiile membre și le acordă sprijinul său pentru a răspunde provocărilor cu care se confruntă: calitatea formării, a cercetării și a guvernării academice; inserția profesională și angajabilitatea absolvenților de învățământ superior; implicarea în dezvoltarea societăților. AUF acționează în 10 regiuni ale lumii, inclusiv în Europa centrală și de est.
Pentru mai multe informații puteți vizita site-ul www.auf.org.