Specialiștii ABADL au vizitat amplasamentele incluse în proiectul „REDUCEREA EROZIUNII COSTIERE, FAZA II (2014-2020)”

Specialiștii din cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral, s-au aflat timp de câteva zile într-o vizită de lucru în bazinul hidrografic al Dobrogei cu nava Marina I, care se află în exploatarea instituției.

Specialiștii au monitorizat înnisipările efectuate de la Constanța la Mamaia în cadrul proiectului „Protecţia și reabilitarea părții sudice a litoralului românesc al Mării Negre în zona municipiului Constanța (Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru și Tomis Sud) și Eforie Nord” și au vizitat amplasamentele care sunt incluse în proiectul “REDUCEREA EROZIUNII COSTIERE, FAZA II (2014-2020)” etapa 1 (loturile: stăvilarele Edighiol/Periboina, Mamaia, Tomis-Cazino, Agigea, Eforie) .

S-a vizitat amplasamentul și s-a analizat locația posibilă pentru amplasarea unui viitor proiect de ănnisipare, un model nou, adaptat cerințelor geomorfologice și armonizat cu cerințele ecosistemului fragil al rezervației biosferei Delta Dunării.

Pentru următorul exercițiu bugetar al Uniunii Europene și în contextul în care zonele populate (sudul litoralului românesc) au beneficiat și vor beneficia în viitorul apropiat de lucrări de combatere a eroziunii costiere, statul român va promova stabilizarea zonei nordice a litoralului, prin demersurile demarate de către Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral şi alte instituții.

Această zonă este mult mai sensibilă din punct de vedere al mediului și biodiversități fiind situată în zona rezervației biosferei Delta Dunării și astfel este evident că modelele clasice de protecție prin înnisipare nu vor putea fi implementate. Zona cea mai sensibilă identificată este cuprinsă între Grindul Chituc și Periteaşca-Leahova, o zonă de aproape 30 de kilometri. Pentru această zonă se propune implementarea unui motor de înnisipare ale carui detalii vor fi stabilite prin proiectare si modelare numerică. Acesta ar urma sa funcționeze în lungul curentului predominant (de la N la S) dacă va fi implementat ca motor de înnisipare emers, sau sub influența valurilor marine pe direcția acestora (de la SE la NV) dacă va fi implementat ca motor de înnisipare submers. Bineințeles că va fi aplicată varianta cu cel mai mic impact potențial asupra ecosistemelor marine din zonă, iar ca extindere spațială inițială, varianta motorului de înnisipare emers este cea mai eficientă ocupând un spațiu mai redus şi având un impact spațial foarte extins. Practic un singur motor de înnisipare emers ar putea, hrăni în timp întreaga lungime de 30 de km a zonei de interes.

De asemenea, în cadrul acestei vizite s-a făcut prezentarea activității Stației Hidromarina  (vizite profile stație Periboina, Sfântu Gheorghe, Gura Sulina) s-a debarcat în localitatea Sulina și împreuna cu personalul tehnic  de la Sistemul de  Gospodărire a Apelor (S.G.A.) Tulcea din cadrul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea- Litoral s-a făcut o analiză a lucrărilor de apărarea împotriva inundațiilor din localitatea Sulina, s-a analizat situația existentă a digul Cordon Litoral de la Sulina la Sfântul Gheorghe. Personalul tehnic a prezentat lucrarea de apărarea împotriva inundațiilor a localității Sfântul Gheorghe, precum si vizualizarea cantoanelor de exploatare de la Sulina si Sf. Gheorghe tinând cont că se dorește reabilitarea acestora.

În cadrul vizitei s-au purtat discuții cu reprezentanții Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) în ceea ce privește gestionarea combaterii eroziunii costiere în contextul unei bune colaborări în ceea ce privește ecosistemului fragil al Rezervației Biosferei Delta Dunarii.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

CT Bus reintroduce traseele de noapte

mie iul. 1 , 2020
CT BUS anunță publicul călător că, începând de sâmbătă, 4 iulie, se reintroduc  traseele de noapte N102, N 100, N2-43 și N5-40, cu o frecvență de 30 de minute. De asemenea, linia 100M este suplimentată cu 2 autobuze, iar intervalul de succedare al acestora este de 7 minute. În plus, […]
Anunt-trasee-noapte-CT-BUS

V-ar putea interesa și: