Spitalul Municipal Mangalia mai are un singur anestezist, dar și acesta este pe picior de plecare, cerându-și transferul în altă localitate.
De aceea, unitatea intenționează să angajeze medici anesteziști-colaboratori în cadrul Secției Anestezie Terapie – Intensivă (ATI).
„În prezent, avem angajat un medic anestezist și mai mulți colaboratori, dar respectivul medic urmează să părăsească localitatea. De aceea, căutăm soluții să acoperim această specializare”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Mangalia, care citează conducerea spitalului.
În acest sens, au fost trimise adrese către mai multe unități medicale din țară, prin care se solicită informarea personalului medical de specialitate, interesat de o colaborare cu Spitalul Mangalia, atât pe ATI, dar și pe alte specializări.
Potrivit documentului, „Spitalul Municipal Mangalia se află în căutare de medici confirmați în următoarele specializări medicale: anestezie terapie – intensivă, pediatrie, ginecologie, cardiologie, radiologie, în vederea încadrării permanente sau încheierii cu aceștia, a unor contracte de prestări servicii medicale”.
În aceeași adresă se mai arată că cea mai delicată situație este în Secția ATI, având în vedere intenția medicului anestezist de a se transfera.
Reprezentanții conducerii instituției precizează, de asemenea, că, în cursul anului viitor, Spitalul Municipal Mangalia va putea pune la dispoziția angajaților săi un număr de 16 locuințe de serviciu, aflate, acum, în fază de construcție. Nu au precizat însă de ce nu au făcut acest lucru până acum.