SPRIJIN PENTRU EDUCAȚIE Primăria Ovidiu subvenționează jumătate din masa copiilor de la grădiniță și acordă burse de merit elevilor

primaria ovidiu, deschidere an scolar 2018
Primarul din Ovidiu, George Scupra, alături de elevi, la deschiderea anului școlar 2018

Primarul orașului Ovidiu, George Scupra, a participat, pe 10 septembrie, alături de cadrele didactice, consilieri locali si reprezentanți ai Politiei Locale la deschiderea noului an școlar, la toate unitățile de învățământ din Ovidiu, satele Poiana si Culmea.

Si in acest an, Primaria Ovidiu a facut investiții in unitățile de învățământ, asigurand toate condițiile pentru desfășurarea actului de învățământ in condiții optime.

Ca noutate in acest an, a mai fost deschisa o clasa cu orar prelungit la Grădinița „Zig Zag”, unde primăria subvenționează 50% din costurile cu masa copiilor.

 

„Educația este darul cel mai de preț pe care il putem oferi copiilor noștri. Ne dorim ca si in acest an școlar să dezvoltam parteneriatul familie – scoală – administrație locala, pentru a sprijini copiii in lungul drum al formarii lor profesionale dar si al personalității. În întâmpinarea acestui demers și in acest an, al treilea consecutiv, primăria Ovidiu va acorda burse de merit pentru elevii cu medii intre 8.50 si 10, se vor acorda burse de merit si pentru profesorii cu rezultate notabile la concursurile naționale si olimpiade.

Îmi exprim convingerea ca reprezentații administrației locale împreuna cu cadrele didactice vor veni in întâmpinarea nevoilor elevilor pentru a le netezi drumul spre o educatie la un nivel modern si performant. Urez părintilor un an cu multe satisfactii din parte copiilor, cadrelor didactice putere de munca si elevilor succes și curaj pentru implinirea idealurilor”, a declarat primarul George Scupra.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Școala Gheorghe Țițeica a început noul an cu peste 1.350 de elevi

lun sept. 10 , 2018
Primul clopoțel al anului școlar 2018-2019 i-a reunit și pe cei peste 1350 de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța încă de la primele ore ale dimineții de luni, 10 septembrie. Emoții, culoare, pași timizi sau, dimpotrivă, îndrăzneți, veselie și speranțe! Festivitatea a început cu intonarea […]
scoala gheorghe titeica

V-ar putea interesa și: