Statele Unite ale Americii vor finanţa proiecte energetice în valoare de un miliard de dolari în ţări din Europa Centrală şi de Est pentru a le consolida independenţa energetică în faţa Rusiei, a anunţat sâmbătă, la Conferinţa de Securitate de la Munchen, secretarul de stat american Mike Pompeo (foto), relatează AFP.
„În semn de susţinere a suveranităţii, prosperităţii şi independenţei energetice a prietenilor noştri europeni (…), SUA intenţionează să acorde finanţări de până la un miliard de dolari ţărilor din Europa Centrală şi de Est membre ale Iniţiativei Celor Trei Mări”, care reuneşte 12 state din Uniunea Europeană, a declarat el.
„Vrem să stimulăm investiţiile sectorului privat în sectoarele lor energetice pentru a proteja libertatea şi democraţia în lume”, a adăugat şeful diplomaţiei americane.
Din Iniţiativa Celor Trei Mări, lansată în 2015, fac parte 12 ţări de la Marea Baltică, Marea Adriatică sau Marea Neagră: Austria, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.
Iniţiativa are ca obiectiv consolidarea cooperării între membrii săi în domenii precum energia, infrastructura şi securitatea, în special în faţa Rusiei, pe care unele dintre aceste state o consideră o ameninţare directă.
Ele contestă, la fel ca SUA, în special proiectul de gazoduct Nord Stream 2 care vizează dublarea livrărilor directe de gaz natural rus spre Europa de Vest trecând pe sub Marea Baltică pentru a ajunge în Germania, ocolind astfel estul continentului.
Statele Unite au adoptat sancţiuni împotriva companiilor asociate lucrărilor de la Nord Stream 2, afirmând că acest gazoduct va creşte dependenţa europenilor de gazul rusesc şi va întări astfel influenţa Moscovei.