Stațiunea Mamaia are nevoie de branding. OMD Mamaia Constanța anunță demararea procedurii de organizare a concursului național de soluții

Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța anunță demararea concursului național de soluții pentru branding, care să aducă un plus de coerență și atractivitate în prezentarea identității stațiunii Mamaia.

Procesul prin care se obține soluția de branding este facilitat de către consultanți din domeniul marketingului teritorial și al comunicării de brand.

În prima etapă a fost realizată o amplă cercetare sociologică, parte a studiului național „Destinații Vizionare”, prin care au fost identificate punctele tari și oportunitățile brandului.

În urmatoarea etapă, factorii interesați de branding-ul stațiunii Mamaia – patronatele din turism, reprezentanți ai Primăriei Municipiului Constanța, administratori de hoteluri și restaurante, administratori de cluburi și atracții turistice, operatori de plaje, arhitecți, profesori universitari din cadrul Universității Ovidius din Constanța și ai ASE, participă la interviuri pentru a-și exprima viziunea despre stațiunea Mamaia.

În urma interviurilor va rezulta un briefing și o poziționare actuală a destinației turistice. Elaborarea contractului de proprietate intelectuală, a baremelor de jurizare, dar și a regulamentului concursului vor reveni consultanților. În a doua etapă, se va realiza un website unde se vor înscrie toate propunerile. Din totalul propunerilor înscrise în platforma online, juriul va selecta finaliștii.

Se vor putea înscrie în concurs atât firme de design publicitar, graficieni angajați, dar și freelanceri. Propunerile se vor supune unui screening tehnic în privința plagiatului, iar cele selectate în finală vor fi vizibile publicului în mediul online unde vor putea fi și votate:

„Juriul va fi compus din specialiști în publicitate, design și turism atât din România, cât și din străinătate. Propunerile finaliste vor fi supuse în a doua etapă și votului publicului. În final, se vor alege 3 variante care vor fi recompensate. Una va fi desemnată câștigătoare, iar finalistul va beneficia de contractul de furnizare al manualului de identitate vizuală. Termenele de organizare concurs vor fi generoase, iar interviurile au început deja. După stabilirea briefing-ului final, atât documentația concursului, cât și platforma online și juriul vor fi anunțate public și astfel va începe competiția. Îi așteptăm pe toți cei care au talent, începând cu data de 11 decembrie, când va fi publicat regulamentul competiției”, a precizat George Măndilă, Președinte al Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța.

Concursul face parte din activitățile organizației pentru crearea unei identități de brand a stațiunii Mamaia.

Înființată în primăvara acestui an, asociația își propune să deruleze o campanie amplă, care să schimbe percepția românilor asupra experienței de vacanță pe care stațiunea o poate oferi pentru toate segmentele turismului de la Marea Neagră.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Tribunalul București: accesul la toaletă al avocaților se face numai cu cardul de avocat și după un anumit program

vin nov. 17 , 2023
O avocată a postat pe rețelele de socializare o fotografie de la Tribunalul București, de la ușa toaletei pentru avocați, pe care este un anunț incredibil: că accesul avocaților la toaleta din incinta Tribunalul București se poate face doar cu cardul de avocat și numai în timpul intervalului orar 7.00-15.00, […]

V-ar putea interesa și: