Stațiunea Mamaia își caută logo-ul și sloganul. Zece zile rămase pentru a vă înscrie la concurs

Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța, cu sprijinul Asociaţiei Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV) și Brandelier.biz a anunțat în luna decembrie a anului trecut, demararea concursului național de soluții creative de branding, care să aducă un plus de coerență și atractivitate în prezentarea identității stațiunii Mamaia.

Potrivit calendarului, până pe 21 ianuarie are loc transmiterea propunerilor pentru etapa 1 de concurs. Lucrările pre-selectate după această primă etapă de jurizare urmează să fie votate într-o a doua etapă atât de juriu cât și de publicul larg, iar cele mai relevante 3 dintre ele vor fi remunerate substanțial.

Totodată, între 22 ianuarie și 11 februarie 2024 are loc etapa de jurizare pentru runda 1 si selectarea celor 10 propuneri pentru etapa votului public.

„Sperăm că în toată această perioadă de la lansarea concursului și până în prezent ați preluat provocarea pentru crearea unei identități. Concursul este o șansă extraordinară pentru cel/ cea care va câștiga, pentru că reprezintă o rampă de lansare atât pentru freelanceri, cât și pentru companiile care poate, se află la început de drum. Îi așteptăm pe toți cei care au idei creative, să construim împreună brandul destinației turistice Mamaia! Le dorim multă originalitate și autenticitate în acest proces!”, a declarat George Măndilă, Președinte al Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța.

Brieful de creație și regulamentul de înscriere sunt disponibile online pe www.concurslogomamaia.ro.

Concursul face parte din activitățile organizației pentru crearea unei identități de brand a stațiunii Mamaia, a început în luna decembrie 2023 și se va încheia anul acesta în luna martie.

Înființată în primăvara anului trecut, asociația își propune să deruleze o campanie amplă de explorare a potențialului experienței de vacanță pe care stațiunea o poate oferi pentru toate segmentele turismului de la Marea Neagră.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Se desființează două din cele patru treceri de pietoni de pe strada I. Gh. Duca din Constanța

vin ian. 12 , 2024
Strada I. Gh. Duca din municipiul Constanța a devenit peste noapte celebră după ce Primăria Constanța a decis să înființeze noi treceri de pietoni, astfel încât s-a ajuns ca pe o lungime de circa 100 de metri să existe patru. Două existau, două au fost înființate de administrația Chițac. Detalii […]

V-ar putea interesa și: