Statul vrea să se împrumute de la voi. Ce dobânzi oferă

tezaur

Ministerul Finanțelor dă startul unei noi sesiuni de cumpărare a titlurilor de stat Tezaur, începând de luni, 4 aprilie a.c.. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu, sunt în formă dematerializată, au maturități de 1 și 3 ani și dobânzi anuale de 4,8% și 5,8%.

„Le mulțumesc celor aproape 48.000 de români care au avut încredere în titlurile de stat TEZAUR și au investit peste 2 miliarde de lei, în primele două emisiuni din acest an. Suma reprezintă un record de la lansarea Programului. Aceasta confirmă aprecierea investitorilor, care beneficiază atât de instrumentele disponibile prin acest mecanism, cât și de avantajele pe care le oferă persoanelor fizice. Am încredere că se va confirma și în viitor succesul acestui instrument de economisire accesibil, cu dobânzi avantajoase neimpozabile și fără costuri ascunse“, a precizat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.

Titlurile de stat pot fi cumpărate:

  • Între 04 – 26 aprilie 2022 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesați Ghid Tezaur online și Tezaur online;
  • Între 04 – 27 aprilie 2022 de la unitățile Trezoreriei Statului;
  • Între 04 – 26 aprilie 2022 în mediul urban și 04 – 21 aprilie 2022 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.

Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate la secțiunea Datorie publică, www.posta-romana.ro.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Statul vrea să se împrumute de la voi. Ce dobânzi oferă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Și-a ucis concubina cu un briceag, din gelozie

lun apr. 4 , 2022
Un bărbat şi-a ucis concubina pe care a înjunghiat-o cu un briceag. Agresorul era beat când a comis fapta, iar victima a murit în urma hemoragiei interne. Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a transmis, luni, printr-un comunicat de presă, că pe data de 2 aprilie, procurorii au început urmărirea […]
catuse

V-ar putea interesa și: