Stelian Ion ia atitudine în cazul infractorului-fugar de lux Alexander Adamescu: „Justiția se rostogolește abrupt spre prăpastie”

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a făcut o solicitare către autorităţile din Marea Britanie pentru a a afla de ce nu a primit un răspuns referitor la o repatriere a miliardarului Alexander Adamescu.

Stelian Ion, președintele USR Constanța și fost ministru al Justiției, a luat atitudine în cazul lui Alexander Adamescu, „infractorul-fugar de lux, care a fost scăpat de Curtea de Apel București de mandatul european de extrădare și care ilustrează cât se poate de bine impasul în care se află justiția penală.”

Stelian Ion a explicat cum s-a ajuns aici și cine este de vină:

„Reforma justiției și lupta anticorupție au fost abandonate la cel mai înalt nivel. Președintele Iohannis, cel mai îndreptățit să dea semnale pentru a încuraja justiția penală, a ales nu doar tăcerea, ci și pactul cu grupările antireformiste. Prin oamenii lui, Predoiu și Gorghiu, la vârful justiției au ajuns persoane controversate, dispuse să răspundă comenzilor politice. Codul penal și cel de procedură penală, precum și ultimele modificări la legile justiției, care creează pârghiile pentru acapararea și controlarea sistemului judiciar, sunt marca Predoiu.

În perioada scurtă în care am fost ministru al Justiției, am făcut numeroase demersuri, consemnate ca atare în presa vremii, pentru aducerea în țară a fugarului Adamescu: întâlniri cu ambasadorul Marii Britanii, numeroase adrese și memorii către autoritățile britanice. Proiectul de lege depus ca deputat pentru a-i împiedica pe infractori să mai fugă din țară vine ca o completare a acestor demersuri de a face să funcționeze justiția penală în România.

Aflăm din presă că dosarul fugarului Adamescu a stat trei ani în camera preliminară, deși legea prevede termene mai strânse. Ce au făcut CSM și Inspecția judiciară în tot acest timp? Ce a făcut ministrul Justiției pentru a proteja respectarea legii?

Campania lansată de ministra Gorghiu, care se laudă cu fiecare infractor român adus în țară pentru a răspunde penal, are și acest rol, să acopere tocmai aceste eșecuri sonore. Justiția se rostogolește abrupt spre prăpastie, în timp ce Iohannis e, ca de obicei, în vacanță, Gorghiu e în campanie electorală, iar Predoiu se face că reformează Poliția.”


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Mai mulți șmecheri care conduceau pe banda de urgență a Autostrăzii A2, filmați din elicopter, au rămas fără permis

lun aug. 19 , 2024
La data de 18 august 2024, polițiștii Serviciului de Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță în trafic, prin depistarea și luarea măsurilor legale față de șoferii care nu respectă regulile de circulație. Acțiunea a avut loc pe Autostrada A2, iar la activitățile desfășurate a participat […]

V-ar putea interesa și: