Stelian Ion: „În Constanța, în 2020, am învins PSD. Vom învinge și PNL”

Stelian Ion, președintele USR Constanța, a atras atenția că „PNL forțează nota cu ideea comasării alegerilor și aruncă pe fereastră democrația.”

Stelian Ion consideră că planul de comasare a unor alegeri, lansat de PNL și discutat cu PSD, este pe cât de nefiresc, pe atât de neconstituțional și de problematic. De aceea, USR a sesizat Comisia Europeană și a transmis o adresă și pentru sesizarea Comisiei de la Veneția.

„Nu este normal să afectezi democrația atât de grav doar pentru că cei din PNL sunt disperați când văd că scad tot mai mult în sondaje. PNL forțează și negociază cu PSD comasarea alegerilor, gândind tot felul de avantaje reciproce de pe urma unui astfel de demers. Pentru oameni, va fi ceva de neînțeles.

Își poate cineva imagina cum vor arăta alegerile europarlamentare organizate în același timp cu alegerile locale? Să amesteci teme europene cu cele locale, încât să nu mai înțeleagă nimeni nimic? Se va vorbi în același timp despre Parlamentul European, despre rolul României și viitorul Uniunii Europene, cât și despre asfaltarea unei străzi, bugetul primăriei, parcuri în orașe.

PNL și PSD și-au făcut calcule la nivel național, dar la nivel local acestea s-ar putea să nu se potrivească. Cred că la Constanța dl Chițac nu este foarte încântat de ideea unor alegeri comasate. În Constanța, în 2020, am învins PSD.

Vom învinge și PNL. Cei care au viziuni de dreapta nu mai pot tolera și n-au cum să mai înghită genul ăsta de manevră: să voteze candidat de dreapta și să se trezească în casă cu PSD.”, a declarat președintele USR Constanța.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Un val de căldură din Africa ajunge în România. Primăvară în sud-est

Dum feb. 4 , 2024
România se pregătește de un val de căldură provenit din Africa, care va transforma vremea într-un adevărat preludiu de primăvară. Conform prognozelor meteorologice, temperaturile vor atinge 20 de grade Celsius în săptămâna viitoare, cu aproximativ 15 grade mai mult decât media obișnuită pentru această perioadă a anului. Sud-estul țării se […]

V-ar putea interesa și: