Stelian Ion, președintele USR Constanța, a anunțat că una dintre clădirile emblematice pe de litoral, Complexul Bar Orient din Mamaia, va fi salvată.
Acesta a precizat că anul trecut, în luna august, primăria lui Vergil Chițac emitea un certificat de urbanism pentru demolarea complexului Bar Orient din centrul stațiunii Mamaia – un imobil cu valoare culturală, istorică și arhitecturală, parte din peisajul regal din perioada interbelică.
„Alături de colegul meu, senatorul Remus Negoi și consilierii municipali USR Constanța am acționat imediat și am început toate demersurile legale pentru a salva clădirea. Un pas important a fost trimiterea către Ministerul Culturii, Institutul Național al Patrimoniului și Direcția Județeană pentru Cultură Constanța o solicitare de clasare în regim de urgență a complexului în lista monumentelor istorice.
De asemenea, în luna octombrie 2022, consilierii USR au inițiat un proiect de hotărâre prin care a fost declanșată clasarea în regim de urgență a complexului Bar Orient ca monument istoric. Practic, proiectul, aprobat prin vot majoritar, a reprezentant asigurarea de care aveam nevoie ca această clădire istorică, pe care Chițac nu avea nicio problemă să o radă de pe fața pământului pentru a face loc unui nou hotel, să fie salvată.”, a transmis pe 28 iulie 2023 Stelian Ion, pe pagina sa de Facebook.
Direcția Județeană pentru Cultură (DJC) a confirmat, în urma sesizărilor pe care le-a făcut, că Bar Orient corespunde tuturor cerințelor și criteriilor legale de a fi clasat ca monument istoric. Iar luna trecută, ca rezultat al acțiunilor USR, DJC a dat aviz favorabil pentru clasarea complexului Bar Orient ca monument istoric, clădirea fiind, practic, salvată de la demolare.
„Nu ar fi trebuit niciodată ca un primar și o administrație locală să permită și chiar să încurajeze, prin nepăsare și tăcere, distrugerea reperelor culturale unice ale unui oraș. Acestea sunt faptele: dacă USR nu făcea nimic, astăzi Bar Orient nu ar fi fost o clădire istorică, ci doar istorie în sensul cel mai rău al cuvântului. Mulțumesc colegilor consilieri USR Constanța și tuturor celor care au contribuit la salvarea acestei clădiri!”, a punctat Stelian Ion.
Refugiul reginei
Complexul Club Orient este practic pavilionul din Palatul Regal din Mamaia care a fost proiectat inițial pentru Regele Mihai. După moartea regelui Ferdinand în vara anului 1927, Regina a hotărât să-l cedeze Principesei Elena, iar pentru sine și-a păstrat pavilionul aflat în construcție.
În vara anului 1928, regina a reușit să amenajeze micul pavilion numit Cara Dalga (Valul negru) cu o parte din mobilă adusă de la alte palate și cu obiecte din colecțiile sale private. Micul pavilion, vopsit complet în alb, străjuia plaja Mamaia și-i oferea reginei clipe de neuitat alături de Ileana, cu care împărtășea aceeași dragoste față de mare.
„Scumpa casă albă, mică și simplă, dar deschisă tuturor celor ce bat la ușă. Nu e un castel, nici un palat, ci o simplă locuință în culoarea zăpezii, unde domnește armonia completă. Adorat refugiu, clădit cu totul după gustul meu, simplu, rustic, nu poți ajunge la el decât pe jos. Dar marea se sparge pe terase. Nu marea copilăriei mele, nu marea Tatei, dar Marea Neagră, care nu e neagră, ci albastră și câte o dată verde, culoarea speranței. Și în serile când luna argintează locașul nostru alb, ea și cu mine pe pridvorul ce pare că atârnă peste apă și ascultăm eternul cântec al valurilor“, scria Regina Maria, mărturie consemnată în volumul „Reședințele regale de la Marea Neagră. Castelele de vis ale reginelor României“ a muzeografei Delia Roxana Cornea.