Stelian Tănase vine la Constanța pentru a-și lansa cel mai recent roman intitulat „Marele incendiator – Cronica unui fapt divers”.
Evenimentul, ce include și o sesiune de autografe oferite de Stelian Tănase, va avea loc marți, 29 octombrie, ora 18.00, la Librăria Dorian Gray din Bulevardul Ferdinand nr. 24.
Romanul este, după cum însuși autorul recunoaște, cel mai ambițios proiect al său – o reprezentare fidelă a lumii românești la începutul secolului XXl. În același timp, „Marele incendiator – Cronica unui fapt divers” descrie o poveste de dragoste ai cărei eroi sunt Zoe, o jurnalistă muncitoare și pasionată, a cărei sarcină este sa scrie la rubrica de fapt divers, și Vivi, un fotograf cu un secret tulburător. Povestea este relatată de un cronicar care plasează evenimentele într-un București tensionat, marcat de calamități naturale, o explozie a fenomenului infracțional și un conflict în centrul căruia se află câinii maidanezi. Haosul escaladează în momentul în care în viața orașului apare un incendiator misterios pe care Poliția nu reușește să-l prindă, spre hazul și enervarea locuitorilor. Iar acest Mare Incendiator devine un personaj mitic, un fel de haiduc din folclor în care toți își pun nădejdea. El animă, într-un mod ciudat, Bucureștiul, împărțindu-l în două tabere pro și contra. Totodată, în jurul Marelui Incendiator se țes o mulțime de povești și conspirații, în încercarea de a găsi o explicație pentru acțiunile sale distructive. Romanul este o veritabilă radiografie a societății în care trăim, spusă sub umbrela unui “love story” clasic și imprevizibil, în același timp.
Romanul „Marele incendiator – Cronica unui fapt divers”, publicat de editura Corint, este disponibil în Librăria Dorian Gray și poate fi achiziționat la prețul de 49,90 de lei.
Stelian Tănase a absolvit Facultatea de Filosofie din București a Universității din București în 1977. Înainte de 1989, a scris trei cărți, din care două au fost interzise de cenzura comunistă, fiind publicate abia după căderea regimului comunist. Stelian Tănase a fost un participant activ la în evenimentele protestatare, revoluționare, din 21-22 decembrie 1989, care au dus la căderea regimului comunist totalitar. Imediat după schimbarea regimului, Stelian Tănase a devenit în câteva săptămâni o personalitate de referință a societății civile românești, fiind membru și primul președinte al Grupului pentru dialog social.