Struma, mormânt pentru peste 700 de evrei români. Tragedia, comemorată de Ambasada Israelului și Forțele Navale

E.S. David Saranga, ambasadorul Israelului în România, s-a întâlnit astăzi, 26 ianuarie 2022, cu Șeful Statului Major al Forțelor Navale, contraamiral Mihai Panait.

Cei doi au discutat despre colaborarea militarilor din Forțele Navale Române cu diferite structuri israeliene, fiind menționate vizitele fregatei „Regele Ferdinand” în portul israelian Haifa, în anii 2012 și 2019.

„De asemenea, contraamiralul Mihai Panait și dl Ambasador au discutat despre planificarea unei ceremonii de comemorare a victimelor naufragiului navei „Struma”, la #Constanța, pentru a marca împlinirea a opt decenii de la producerea uneia dintre cele mai mari catastrofe maritime produse în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, în Marea Neagră, în care peste 700 de evrei români și-au pierdut viața.”, a anunțat Ambasada Israelului.

Nava Struma, lovită de o torpilă lansată de un submarin sovietic 

Struma a fost ultimul vas cu emigranți evrei care a părăsit portul Constanța în anul 1941, tragedia pasagerilor săi fiind elocventă pentru condițiile în care se desfășurau transporturile de emigranți. Nava aparținea unor armatori greci, frații Singros, reprezentați în România de agenții maritimi Jean Pandelis și D’Andreia Stefan, fiind pusă sub pavilion panamez și comandată de Grigor Tomofev Garbatenco, de naționalitate bulgară, notează Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, pe pagina de Facebook a instituției.

Struma, ambarcațiune de tip barcaz pescăresc amenajată la Constanța ca navă pentru transport de pasageri, sub pavilion panamez, a părăsit portul românesc la 12 decembrie 1941, cu destinația Palestina, având la bord 769 de pasageri evrei. 

Între neregulile constatate cu prilejul plecării navei, remarcăm că echipajul nu era încadrat cu doi membri de o importanță capitală: medicul de bord și ofițerul radiotelegrafist. Conform unui raport al Căpităniei Portului Constanța privind plecarea Strumei, „în ziua de 11 decembrie 1941, orele 20, controlul a fost terminat. Vasul a plecat a doua zi la orele 14.30 în urma ultimei verificări a identității și numărului emigranților ce s-a făcut de echipajul de prize, în prezența Detașamentului român, german, delegațiilor Vămii, Poliției de frontieră, B.N.R. și Căpităniei. S-a găsit perfectă ordine după care s-a dat plecarea vasului”.

La 16 decembrie nava a ancorat la nord de Bosfor, în portul Büyükdere, unde a fost pusă de autoritățile turce în carantină. Aflându-se în imposibilitatea continuării călătoriei, iar majoritatea pasagerilor nebeneficiind de vize de intrare în Palestina, la 23 februarie 1942 guvernul turc a dispus executarea manevrelor de plecare din port, Struma fiind trasă în larg cu ajutorul unui remorcher și abandonată la 5 mile de țărm.

La 24 februarie 1942 nava a fost scufundată cu toți cei aflați la bord, fiind atinsă de o torpilă lansată de submarinul sovietic ,,Щ-213” (SCI-213), care avea misiunea torpilării oricărei nave care ieșea din Bosfor spre porturile bulgărești sau românești.

Cercetări de arheologie subacvatică, efectuate în urmă cu douăzeci de ani sub coordonarea lui Levent Yüksel, au condus la identificarea epavei în apele teritoriale turcești, la aproximativ 6 mile nord de strâmtoarea Bosfor, la o adâncime de circa 80 metri .

Tragedia Strumei nu a determinat o schimbare radicală în politica Marii Britanii, puterea mandatară a Palestinei, privind emigrarea evreilor, considerându-se că o nouă politică în Orientul Apropiat nu putea să ducă decât la tulburări în regiune. În legătură cu acest episod nefast, dr. Iaacov Geller, profesor la Universitatea Bar Ilan, a concluzionat:

,,Se poate spune că la această tragedie și-au dat concursul trei țări: Uniunea Sovietică, prin torpilarea navei, Turcia și Marea Britanie. Guvernul turc a refuzat primirea emigranților pe teritoriul său, interzicând și acostarea navei în portul Istanbul, din teama de a nu fi nevoit să ofere azil politic emigranților. Marea Britanie se face vinovată de soarta vasului Struma, prin refuzul categoric de a deschide drumul emigranților spre Israel. Când într-un final a făcut-o parțial, a fost prea târziu”.

Amintirile ultimului supraviețuitor

David Stoliar, care în 2012 avea 89 ani, şi-a rememorat îmbarcarea pe Struma de acum 70 de ani, pentru publicaţia israeliană Haaretz. A murit doi ani mai târziu.

„Dimineaţa devreme, un submarin sovietic ne-a torpilat. Cam 500 de oameni au murit imediat. Am fost aruncat în mare, alături de alte câteva sute. Nimeni nu ne-a venit în ajutor. Toţi au murit, toţi, în afară de mine”, povesteşte Stoliar.

„Zilele acelea au trecut pentru mine. Las ceea ce a fost în plata Domnului şi a cărţilor de istorie. Astăzi, nu vreau să îi judec pe aceia care au fost vinovaţi de tragedie. În schimb, aleg să-mi amintesc de aceia care ne-au părăsit şi să-mi exprim recunoştinţa faţă de aceia care m-au ajutat să trăiesc”, a spus el, cu ocazia construirii unui monument care să reamintească tragedia prin care au trecut evreii, în anii ’40.

Nava bulgărească Struma, folosită în mod normal pentru transportul vitelor, era una din cele 141 nave care transportau ilegal evrei către Palestina. Conform Haaretz, între 1934 şi 1948, navele au transportat aproximativ 100.000 oameni, dintre care au murit înecaţi aproape 2000.

Stoliar avea 19 ani. Părinţii lui divorţaseră când era copil. Mama lui trăia în Paris, iar tatăl lui, în Bucureşti. „Mama mea m-a trimis la Bucureşti, la tatăl meu, pentru că s-a gândit că aş fi mai în siguranţă. A avut dreptate”, povesteşte David Stoliar. La câteva luni după ce băiatul a ajuns în România, mama lui a fost arestată şi dată pe mâna Gestapo-ului şi a sfârşit gazată la Auschwitz.

Ne-au tăiat ancora şi ne-au lăsat să plutim

„Tatăl meu a plătit o sumă exorbitantă pentru un bilet pe Struma. Echivalentul a 1000 dolari astăzi. A cusut banii într-o curea pe care mi-a dat s-o port. Mi-a dat şi o haină groasă. Astea două lucruri m-au ajutat să supravieţuiesc. A plâns mult când am plecat. Datorită tatălui meu, am scăpat de teroarea regimului fascist din România, care era aliată cu Germania nazistă”.

Deşi nu era în stare perfectă de funcţionare, Struma a plecat din Constanţa. Când a ajuns în Turcia, nava a rămas în port 10 săptămâni, timp în care evreii nu au avut voie să părăsească nava. În cele din urmă, în 23 februarie, Struma a primit permisiunea să plece din portul turcesc. „Poliţia ne-a ordonat să coborâm pe puntea inferioară, unde ne-am înghesuit ca sardinele într-o conservă. Noi am opus rezistenţă şi am trântit câţiva poliţişti peste bord. Le-au venit întăriri şi ne-au bătut cu bastoanele. Apoi, ne-au tăiat ancora şi au lăsat nava să plutească. Struma nu mai avea un motor funcţional, ancoră, radio, apă şi mâncare”, îş aminteşte Stoliar.

A doua zi, Struma a fost torpilată de sovietici, care au confundat-o cu un vas inamic. David Stoliar a supravieţuit, pentru că s-a agăţat de o scândură de lemn desprinsă din punte, iar haina din lână i-a ţinut de cald. Noaptea de 24 spre 25 februarie a petrecut-o în apă. A doua zi, poliţia turcă l-a scos din apă, l-a interogat şi l-a pus sub arest. A fost eliberat câteva săptămâni mai târziu, fără un leu în buzunar şi fără acte. Cu ajutorul comunităţii locale evreieşti, a primit hârtii de tranzit şi a ajuns în Liban, de unde s-a îmbarcat către Haifa.

Tinerii trebuie să-şi amintească

Un an mai târziu, David Stoliar s-a înrolat în armata britanică, iar, în 1945, s-a căsătorit în Cairo. După ce s-a încheiat războiul, el şi soţia lui au plecat în Israel, iar el s-a înrolat în armată. La sfârşitul anilor ’70, a emigrat în Statele Unite, după ce s-a recăsătorit cu o americancă, pentru că rămăsese văduv. „Aici, în America, Struma este o notă de subsol a istoriei. Timpul să fiu furios a trecut. Pentru orice lucru, există un timp. Pentru mine, acum este timpul să jelesc, să mă vindec şi să-mi transfer amintirile generaţiei următoare, pentru ca ei să-şi amintească”, încheie David Stoliar.