SUA felicită România prin vocea unui secretar de stat

Ambasada SUA în România a transmis un mesaj de „La mulți ani” cu ocazia zilei de 1 Decembrie, prin intermediului secretarului de stat Antony John Blinken.

În mesaj se menționează importanța regiunii Mării Negre, dar și a faptului că România a cumpărat tehnologie nucleară americană.

Iată mai jos textul, în întregime:

„În numele Statelor Unite ale Americii, felicit poporul român cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale, aniversarea Marii Uniri. 

Între România și Statele Unite există un parteneriat durabil, construit pe valori împărtășite, interese comune și legături inter-personale solide. Ne mândrim să fim alături de România, în calitate de aliați NATO, să colaborăm pentru a depăși amenințările și provocările prezentului și viitorului, în regiunea Mării Negre și nu numai. Mulțumim României pentru angajamentul său de neclintit pentru apărarea păcii și a libertății în lume, inclusiv în Afganistan. 

Așteptăm cu nerăbdare să valorificăm vizita la București a Secretarului Apărării Austin, din luna octombrie, vizita Ministrului Afacerilor Externe Aurescu la Washington, D.C, din luna noiembrie, și succesul recentei sesiuni a Dialogului Strategic. Anunțul Președintelui Iohannis de la conferința COP26, conform căruia România se va număra printre primele țări care va găzdui un reactor modular de mici dimensiuni, construit pe baza tehnologiei americane, este încă un exemplu grăitor de promisiune și potențial pentru o colaborare bilaterală și mai strânsă. 

Urez poporului român „La mulți ani” de Ziua Națională, pace și prosperitate în anul ce urmează.”

Vă recomandăm și:

Sursă foto: Digi24


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Rodica Mătușa, doctorița care a cunoscut Iadul pe pământ, a lansat cartea „Gemenele japoneze”

mie dec. 1 , 2021
Cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor SIDA, Fundația Baylor Marea Neagră a găzduit lansarea volumului „Gemenele japoneze” a doctoriței Rodica Mătușa, medic specialist, doctor în științe medicale, care se ocupă de o viață de copii infectați cu HIV. Este a doua sa carte într-o carieră absolut remarcabilă de […]
Rodica Mătușa

V-ar putea interesa și: