Organizatorii Festivalului Internaţional de Film Transilvania vor organiza în Constanța, în perioada 8 – 11 septembrie 2022, SUNSCREEN Film & Arts Festival. Evenimentul va cuprinde proiecţii în aer liber şi în cinema, cine-concerte de excepţie, un program dedicat copiilor, dar şi petreceri electrizante.
Spectatorii SUNSCREEN Film & Arts Festival vor putea urmări pe marele ecran zeci de filme de succes şi se vor bucura de întâlniri cu invitaţi speciali din lumea filmului. Evenimentul are în spate echipa TIFF, care a transformat Cluj-Napoca într-o destinaţie internaţională pentru iubitorii de film şi care se va folosi de experienţa acumulată în ultimii 20 de ani pentru a construi un nou eveniment la malul mării.
„În 2022, echipa festivalului de film cu cel mai mare număr de spectatori din România ajunge în cea mai atractivă destinaţie de vacanţă din ţară, într-o nouă formulă, concepută special pentru această ocazie. Ne bucurăm că vom putea folosi experienţa organizării TIFF în dezvoltarea unui eveniment care sperăm să devină tradiţie la Constanţa, un oraş care are potenţialul să devină un nou punct important pentru cinefili”, a declarat preşedintele TIFF, Tudor Giurgiu, într-un comunicat de presă.
Programul primei ediţii SUNSCREEN Film & Arts Festival va include o selecţie de peste 30 de filme, cine-concerte cu artişti renumiţi, proiecţii şi ateliere pentru copii şi părinţi, experienţe cine-culinare şi VR Cinema, organizate indoor şi în aer liber în cinci locaţii din Constanţa: Piaţa Ovidiu, Plaja Reyna, Teatrul de Vară Soveja, Sala Jean Constantin şi Sala Studio a Teatrului de Stat.
SUNSCREEN este un eveniment organizat de Transilvania Film şi Asociaţia Festivalul de Film Transilvania, finanţat de Primăria Municipiului Constanţa şi în parteneriat cu Consiliul Judeţean Constanţa.
Festivalul Internaţional de Film Transilvania este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia Festivalul de Film Transilvania, cu sprijinul Ministerului Culturii, Centrul Naţional al Cinematografiei, Consiliul Local Cluj-Napoca, Institutul Cultural Român şi al mai multor parteneri şi sponsori.
TIFF Unlimited, platforma de streaming a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, este disponibilă online şi în aplicaţiile iOS şi Android (mobile şi TV), cu un catalog de peste 200 de titluri, actualizat constant. Platforma poate fi accesată pe bază de abonament lunar sau anual.