Omul a căzut în păcat din curiozitate, spune ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, într-o predică popularizată de instituție pe Facebook. Diavolul a ispitit-o pe Eva să muște din măr. „Nu veți muri, dar veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul”, le-ar fi spus, ei și lui Adam, Satana. „Și așa înșelată Eva a gustat și a dat și bărbatului său. Din CURIOZITATE, că femeie sunt mai curioase. Și atunci au căzut amândoi.”, spune ÎPS Teodosie. Au căzut în păcat, desigur, au căzut din Rai, au ajuns la ceea ce numim omul credincios de azi, care trăiește o viață rugându-se și sperând să ajungă înapoi în Rai.
Curiozitatea este, așadar, izvorul păcatului originar, care ne-a schimbat tuturor viața în rău. Din cauza ei nu mai trăim în Raiul imaginat de creator, fericiți, fără a cunoaște răul, hrăniți de natură, îmbrăcați cu frunze. E destul de discutabil dacă doi oameni care trăiesc așa sunt fericiți, pentru că ar trebui să definim ce este fericirea. Cercetătorii sunt de acord că fericirea nu este o stare de plăcere continuă, că nu poate fi menținută. Studii celebre arată că dacă cineva este lovit de mașină într-o zi și altcineva câștigă la loto o sumă mare de bani, după un anumit timp (de ordinul anilor), gradul lor de fericire va fi același.
Ce atrage atenția însă la predica arhiepiscopului este ideea aceasta care stă la baza unei întregi credințe: curiozitatea este rea. Nu fiți curioși, nu cercetați, nu întrebați, și veți fi fericiți.
Indiferent ce viziune luăm în considerare, evoluționistă sau creaționistă, curiozitatea a fost unul din factorii de progres. Multe secole, oamenii au trăit cu gândul la epocile de aur din trecut, fiind convinși că ce a fost bun trecuse deja. Viitorul era o cărare care se îngusta și pe care, cu cât călcau, cu atât mai mult se afundau în pesimism. Omul religios privea cu jind spre trecutul de dinainte de a izgonirea din Rai, pentru el viitorul nu era decât un drum care l-ar fi dus – dacă nu se abătea – în trecut.
Curiozitatea a fost însă unul din motoarele dezvoltării, fără care am fi trăit probabil încă în peșteri sau culegând ce ne oferea natura. Curiozitate și, desigur, dorința de a trăi mai bine (sau pur și simplu de a trăi). Oamenii preistorici își părăseau micul habitat în căutare de alimente, mai degrabă decât din curiozitate. La un moment dat însă, în epoca marilor explorări, cu siguranță nu numai imboldul economic a fost baza. Columb căuta un nou drum spre Indii, în 1492, dar cu siguranță că dorința de a ști, de a cunoaște, de a vedea, a fost unul din factorii care l-a împins să se urce pe o coajă de nucă, o navă de circa 30 de metri, și să navigheze luni întregi. Instinctul de conservare i-ar fi spus să rămână pe uscat.
Odată cu descoperirea noii lumi, oamenii au devenit din ce în ce mai curioși (și dornici de câștiguri rapide – să nu uităm că europenii au distrus întregi populații băștinașe din America în numele creștinismului, dar, de fapt, orbiți de aur).
Oamenii au devenit cu adevărat curioși în timpul revoluției industriale. În 1968, Denis Papin inventa cazanul cu aburi sub presiune. Dacă alți inventatori, oameni de știință, cercetători nu ar fi fost curioși, nu am fi avut tehnologia de azi. În 1769, Nicholas Cugnot construiește un vehicul cu abur.
În 1776, John Watt construiește însă primul motor cu aburi perfecționat, dând oficial startul revoluției industriale. În 1784, acesta patentează locomotiva cu aburi, iar în același an, un angajat al său, William Murdoch, îl și transpune în realitate, construind un model de vehicul autopropulsat prin forța aburului. Restul e istorie.
Acum nu mai vorbim de acțiuni realizate din lăcomie sau din nevoia de a supraviețui, ci de acțiuni bazate în principal pe curiozitate. Marie Curie, căreia milioane de oameni îi datorează viața, nu a descoperit radioactivitatea pentru a se îmbogăți, ci din curiozitate științifică. Poate și din alte tipuri de curiozitate, pentru că oamenii au încercat să răspundă, de-a lungul existenței lor, la trei întrebări fundamentale, fiecare cum a știut mai bine: Cine suntem? De unde venim? Încotro ne îndreptăm?
Curiozitate și dorința de a face bine semenilor i-a convins pe medici să cerceteze, să caute soluții, să învingă boala. Doctorului Emil „Jay” Freireich i-au murit mulți copii pe care trata. De fapt, prin 1955, un copil care se îmbolnăvea de leucemie era condamnat la moarte. Resorturi ascunse și la vedere l-au împins pe acesta să caute un tratament eficient, în ciuda colegilor, care spuneau că e nebun, și chiar a unor părinți, care-și vedeau copii sfâșiați de tratamentul agresiv. În 1965, elaborase însă un tratament de succes pentru leucemia infantilă. Astăzi, rata de vindecare a acestei forme de cancer este de peste 90%. Vă imaginați că un om căruia îi lipsește curiozitatea ar putea exista? (Povestea sa, aici: Teoria dificultății dezirabile. Povestea doctorului care s-a luptat cu leucemia la copii).
Curiozitatea este, acum, motorul principalelor descoperiri. Trimitem oameni pe Lună și mașini pe Marte (curând, și oameni), trimitem sonde spațiale care au depășit deja sistemul nostru solar, trimitem mesaje în spațiu, pentru că vrem să știm mai mult decât știm acum, pentru că „știm că nu știm nimic”.
Uitați-vă puțin în jurul vostru. Fără curiozitate, nimic din ce vedeți nu ar fi existat. Nici dispozitivul de pe care citiți acest text.
Parafrazându-l pe Descartes, noi, oamenii, putem spune, fără să greșim: Suntem curioși, deci existăm.
Vă recomandăm și:
Politicienii români și „Văduvele scoțiene” (amatorism versus profesionalism)
Constanța are nevoie de oameni nerezonabili
Fenomenul creșterii posttraumatice sau partea bună din pandemie
pai daca omul nu era curios atunci inca traiam prin pesteri Asta a creat progresul