Surpriză: din ce țară au venit cei mai mulți turiști pe litoralul românesc

toral

S-au dus demult vremurile în care stațiunile de pe litoralul românesc erau pline de turiști din nordul Europei. Județul Constanța nu prea mai este prea căutat de străini. De fapt, circa 93% din vizitatori sunt români. Anul acesta, cei mai mulți turiști care ne-au vizitat au fost cei din… Albania.

Direcția Județeană de Statistică a anunțat că numărul turiştilor sosiţi în perioada ianuarie-septembrie 2021 a fost de 1226,0 mii persoane, faţă de 975,4 mii persoane în primele nouă luni din 2020, înregistrându-se o creștere de 25,7%, dar cu 6,4% mai puțini decât în primele nouă luni ale anului 2019 (1309,6 mii turiști sosiți).

Numărul înnoptărilor este cu 29,5% mai mare în primele nouă luni din 2021 față de aceeași perioadă din 2020: 4422,4 mii înnoptări în perioada ianuarie  septembrie 2021, faţă de 3414,6 mii înnoptări înregistrate în perioada ianuarie-septembrie 2020. Numărul înnoptărilor în primele nouă luni din anul 2021 este cu 11,2% mai mic decât cel înregistrat în aceeași perioadă din anul 2019 (4981,8 mii înnoptări).

Turiştii străini, în număr de 33415 persoane, sosiți în primele nouă luni din 2021, sunt de 3,1 ori mai mulți decât numărul turiştilor străini sosiţi în perioada ianuarie-septembrie 2020, dar cu 40,5% mai puțini decât străinii sosiți în primele nouă luni din 2019 (56129 persoane) şi deţin o pondere de 2,7% în totalul turiştilor.

„Cei mai numeroși străini care au vizitat județul nostru în primele nouă luni din 2021 au fost cei din Albania (4241 persoane) și din Germania (3438 persoane).”, au precizat reprezentanții DJS.

Vă recomandăm și:

Complex Verona Mamaia Nord – 5 motive ca să îl alegeți dacă vreți un apartament la mare

Industria ospitalității amenință cu grevă fiscală și protest național

Plajele din Constanța, Mamaia Nord și Năvodari, cele mai murdare de pe litoral. Vor fi înghițite de plastic


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Surpriză: din ce țară au venit cei mai mulți turiști pe litoralul românesc

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Pandemie în Constanța: un singur deces în ultimele 24 de ore

joi nov. 25 , 2021
De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 68.196 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 2.155 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate. În ultimele 24 de ore a fost raportat un singur deces. O femeie de 54 de ani, din Constanța, […]
coronavirus constanța

V-ar putea interesa și: