Poate că nu vă așteptați la asta, dar românii au o putere de cumpărare peste cea a grecilor, a ungurilor și a bulgarilor, conform celor mai recente estimări privind consumul individual efectiv, publicate, luni, de Eurostat.
Conform sursei citate, în aul 2020, România avea un consum anual efectiv situat la 79% din media UE. Altfel spus, românii au o putere de cumpărare cu 21% sub media Uniunii Europene.
În clasamentul UE al consumului anual efectiv, România (79%) este la egalitate cu Estonia și peste 6 țări: Bulgaria (61), Croația (67), Ungaria (69), Letonia (72), Slovacia (73) și Grecia (78).
Cea mai mare putere de cumpărare, exprimată prin acest indicator al consumului individual efectiv, o au locuitorii din Luxemburg – 131% din media UE sau, altfel spus, cu 31% peste media UE. Urmează în top Germania (123) și Danemarca (121).
Consumul individual efectiv (AIC) se referă la bunurile și serviciile consumate efectiv de gospodării. Cuprinde bunuri de consum și servicii achiziționate direct de gospodării, precum și servicii furnizate de instituții non-profit și de guvern pentru consum individual (de exemplu, servicii de sănătate și educație).
La 800 k lei un apartament cu 3 camere cum naiba sa nu stam bine….