În apropierea sărbătorilor de iarnă, Școala „Gheorghe Țițeica” din Constanța a derulat un nou parteneriat educațional cu școli din țară. Acesta, intitulat generos și optimist „Armonie și prietenie”, implică un număr de 20 de clase de la nivelul învățământului primar din școala constănțeană alături de clase din școlile partenere: Școala Gimnazială Specială Nr.1 București, Școala Gimnazială „Gheorghe Bibescu” din Craiova și Școala Gimnazială Nr.1 Dăbuleni.
Clasele participante din Școala „Gheorghe Țițeica” sunt: clasele pregătitoare B, C, E, F, clasele I A, B, C, E, clasele a II-a A, B, C, E, F, clasele a III-a A, B, C, D, E, F, clasele a IV-a A și F.
Inițiativa acestui proiect de anvergură le aparține cadrelor didactice de la Școala Gimnazială Specială Nr. 1 din București, care își propun să stârnească entuziasmul copiilor pentru ca aceștia să reacționeze deschis în stabilirea de relații noi, de prietenie, dar și să creeze un efect benefic pentru dezvoltarea personalității elevilor de nivel primar. Astfel, ei vor învăța să se adapteze nevoilor grupului cu care vin în contact, încercând să înțeleagă și să interiorizeze normele de conviețuire socială, precum și adaptarea comportamentului propriu la diferite situații concrete de viață. Coordonatoarea proiectului în instituția de învățământ constănțeană, director adjunct prof. înv. primar Alina Nedelcu, a declarat:
„Pornind de la ideea că drumul către casa unui prieten e cel mai scurt drum, chiar dacă distanța fizică e mai mare, încercăm prin acest parteneriat să creăm legături între copii aflați în patru localități diferite. Astfel aceștia vor cunoaște aspecte din activitățile colegilor lor, dar și obiceiuri, tradiții, istoria fiecărei localități. În era digitalizării, prietenia, armonia, comunicarea devin deziderate importante ale educației formale și informale.”
Luni, 19 decembrie, a avut loc prima întâlnire din cadrul acestui parteneriat, sub titlul „Prietenia, un dar prețios”. Această primă întâlnire a fost ocazia perfectă pentru ca școlile partenere să se prezinte, să arate partenerilor de proiect care este specificul fiecărei instituții, care este istoricul și care sunt reperele și principiile care ghidează educația în fiecare dintre aceste școli. În plus, deoarece sărbătorile de iarnă bat la ușă, copiii au prezentat momente artistice specifice marii sărbători creștine care se apropie, dar și altele dedicate frumuseții anotimpului alb. Copiii s-au bucurat să fie împreună cu colegi din alte zone ale țării, pentru ei această activitate online fiind o evadare virtuală din spațiul clasei, o călătorie care îi îmbogățește prin cunoașterea altor copii, cu alte preocupări, aspirații, visuri.