Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au întocmit dosar penal pe numele unui cetățean român, în urma descoperirii, într-un container sosit din China, a peste 270.000 de rulmenţi susceptibili a fi contrafăcuţi.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă azi, 22 octombrie, că în luna septembrie, împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal Constanța Sud au efectuat, în baza analizei de risc, controlul amănunțit la un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială de pe raza județului Ilfov.
În urma controlului, au fost descoperiţi 268.751 de rulmenți susceptibili a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute.
Astfel, poliţiştii de frontieră au extins cercetările și în urma confirmării din partea titularilor de marcă a faptului că bunurile aduc atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute, în data de 21.10.2019 s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.
De asemenea, s-a stabilit faptul că administratorul firmei este un cetăţean român, în vârstă de 44 de ani.
Bunurile, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, ar fi avut valoarea totală de aproximativ 2.612.890 lei. Acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.