La data de 17 iunie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au efectuat o percheziție domiciliară, în comuna Adamclisi, la locuința unui tânăr, de 17 ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de braconaj […]
adamclisi
În cursul acestei zile, cu ocazia desfășurării turului de scrutin la alegerile locale din comuna Adamclisi, la secția de votare nr 359, președinta secției de votare a înmânat unui alegător 8 buletine de vot, din care trei au fost dublate, respectiv pentru alegerea primarului, consiliului local si al președintelui de […]
Secția de vot din comuna Adamclisi închisă în urma sesizării unor tentative de fraudă în favoarea PSD. A fost anunțată poliția și procesul de vot este acum întrerupt. Reprezentantul PSD din secția de vot este acuzat că a oferit nu mai puțin de 4 buletine de vot suplimentare, pe care […]
În localitatea Adamclisi se investește mult în prezent. Atât de mult încât Ion Dumitru, PNL, viceprimarul cu atribuții de primar, spune cu convingere: „Peste zece ani nu o să mai recunoașteți Adamclisi”. În cei circa trei ani de când conduce comuna, primarul și echipa sa au atras deja fonduri europene […]
Producătorul independent de energie regenerabilă Rezolv Energy, prezent pe piețele din Europa Centrală și de Sud-Est, anunță dezvoltarea a două parcuri eoliene onshore cu o capacitate combinată de 600MW în România în parteneriat cu Low Carbon. Parcurile sunt localizate în Constanța, în comunele Adamclisi și Deleni, iar racordarea lor la […]
Primarul din Adamclisi, Dorina Cicilia Șerbănescu, a încetat din viață. „Filiala Constanța a Partidului Național Liberal este alături de familia greu incercată a iubitei si regretatei noastre colege si prietene, Dorina Cicilia Șerbănescu. Primar al comunei Adamclisi, profesor și inginer agronom, Dora a reusit să schimbe fața localității prin iubirea […]
Purtarea măștii de protecție devine obligatorie în toate spațiile publice deschise în localitățile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori. Ordinul comun a fost semnat astăzi de ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, și de ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, și urmează să fie […]
În județul Constanța au existat primari care au câștigat autoritar alegerile, cu peste 90% din voturi, dar și unii care au fost votați de numai o mână de oameni. Am analizat datele centralizate de către Biroul Electoral Central ca să aflăm cine este candidatul cu cele mai puțin voturi primite […]
Femeia care a provocat un accident în care și-a rănit cei trei copii conducea sub influența alcoolului. În plus, nici ea, copii nu se aflau în scaune speciale. Polițiștii spun că ieri, în jurul orei 20.40, o femeie, de 27 de ani, fiind sub influența băuturilor alcoolice (rezultat 0,11 mg/l […]
Trei copii și mama lor au fost răniți într-un accident rutier produs miercuri seară. Accidentul s-a produs între localitățile Urluia și Adamclisi. Medicii spun că au fost rănite patru persoane: trei copii și mama lor. Polițiștii spun că femeia are 27 de ani, iar copii au 2, 5, respectiv 7 […]