Peste 260.000 de participanți s-au înregistrat în ultimele 4 zile la Festivalul Neversea, organizat în perioada 07-10 iulie 2022, pe plaja Modern din Constanța. Cei mai mulți dintre ei au căutat alternative ieftine de cazare, astfel că apartamentele și casele din orașul Constanța au fost preferatele tinerilor. „Festivalul Neversea a […]
anca nedea
Hotelierii din România au început de acum două săptămâni o amplă campanie de înscriere colectivă a angajaților lor pe platforma națională de programare pentru vaccinarea împotriva Covid-19 ca o măsură sanitară prin care doresc, pe de o parte, să-și protejeze personalul de o eventuală infectare cu acest virus și, de […]
Vacanțele de pe litoralul românesc vor fi mai ieftine cu 20%, în medie, începând cu data de 23 august, pentru ca după 1 septembrie tarifele să mai scadă încă o dată, urmând să fie cu 40-50%, în medie, mai mici decât cele practicate în acest moment de hotelieri, potrivit unui […]
Anca Pavel Nedea, director al Organizaţiei Patronale Mamaia Constanţa, fost preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Turism și co-proprietar al unui hotel de pe litoralul românesc, a declarat marţi într-o conferinţă de presă că acum trebuie profitat de faptul că românii nu mai pleacă atât de mult în străinătate pe perioada […]
Mai mulți hotelieri de pe litoralul românesc se unesc într-o campanie intitulată „Mare pentru cei mici”, prin care oferă o serie de gratuități copiilor cu vârsta până 14 ani, de la pat suplimentar în cameră fără niciun cost până la trei mese pe zi gratuite, funcție de pachetele turistice practicate […]
Românii care vin pe litoral nu mai sunt interesați în principal de prețul serviciului. Prioritatea lor a devenit, pentru prima dată, calitatea produsului turistic, a dezvăluit Ionuț Nedea, CEO LitoralulRomânesc.ro, în emisiunea Realitatea locală de la Dobrogea TV. „Anul trecut, pentru prima oară, s-a inversat tendința. Este pentru prima oară […]
Mai mult de 100 de hoteluri din stațiunile românești de la Marea Neagră, reprezentând un sfert din capacitatea de cazare a litoralului, s-au deschis sau urmează să se deschidă și așteaptă turiștii începând cu data de 1 iunie, când se vor deschide și terasele, reiese din datele Organizației Patronale Mamaia-Constanța. […]
Hotelurile de la mare așteaptă deschiderea sezonului și pregătesc o serie de modificări astfel încât turiștii care vin să se simtă în siguranță. Aceștia vor mânca în serii în hotelurile care nu dispun de spații suficient de largi, pentru a se evita aglomerațiile din restaurante, la o masă va sta […]
Organizația Patronală Mamaia Constanța spune, printr-un comunicat de presă, că pandemia de coronavirus afectează puternic vânzările de vacanțe pe litoralul românesc, operatorii de la malul Mării Negre, dar și agențiile de turism care vând litoralul confruntându-se deja cu un blocaj economic, motiv pentru care solicită Guvernului o serie de măsuri […]
Sâmbătă, 3 august 2019, în avanpremiera Festivalul Vinului Dobrogean „PONTUS EUXINUS” 2019 (22-25 august), se desfășoară al doilea TRASEU CICLOTURISTIC ȘI DE TURISM OENOLOGIC ECO-DOBROGEA, pe ruta Constanța (parcarea din fata magazinului Decathlon) – Cogealac – Babadag – Tulcea. Se vor vizita trei crame renumite, Crama Histria, Crama Hamangia și […]