În conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 38/2003 privind eliberarea și vizarea autorizației de transport persoane/bunuri în regim de taxi, următoarele persoane fizice autorizate și persoane juridice au obligația să vizeze această autorizație în lunile martie- aprilie 2018. Neprezentarea în termen de 30 de zile de la expirarea […]
autorizatie
Având în vedere modificările survenite în actele normative ce fac referire la autorizarea executării lucrărilor de construcții, Direcția Poliția Locală din cadrul Primăriei municipiului Constanța aduce la cunoștința opiniei publice faptul că, pentru nerespectarea autorizației de construire, amenzile au crescut considerabil. Astfel, dacă până la începutul acestei luni cei care […]
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea” al judeţului Constanţa a continuat seria controalelor după tragedia din clubul Colectiv. Săptămâna care a trecut au fost efectuate un număr de 28 verificări inopinate la unităţile de alimentaţie publică, săli cinematograf şi mall-uri care îşi desfăşoară activitatea pe raza judeţului Constanţa. […]