Liderii statelor membre NATO, reuniţi la Bruxelles într-un summit extraordinar, au aprobat joi patru noi grupuri de luptă în Bulgaria, România, Slovacia şi Ungaria, a anunţat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg. „Acestea se adaugă celor patru grupuri existente deja în ţările baltice şi Polonia. Aşadar, avem opt grupuri […]
bruxelles
Aproximativ 50.000 de persoane au participat, duminică, la un protest faţă de măsurile sanitare din pandemie, pe străzile din Bruxelles. Protestul a fost marcat de incidente în zona pieţei Schuman, unde potrivit La Libre au avut loc ciocniri între aproximativ 100 de manifestanţi şi forţele de ordine, notează La Libre. […]
Deputatul în Parlamentul European Eugen Tomac a lansat un concurs pentru tinerii din România și Republica Moldova. Câștigătorii au șansa de a participa la o Conferință privind viitorul Europei, la Bruxelles, dar și alte premii. Pentru prima dată, concursul este deschis și tinerilor de peste Prut. „Mi se pare firesc […]
Locuitorii municipiului Constanța trebuie să plătească 199 de lei pentru un abonament de parcare în zona 2, adică în tot orașul, cu excepția centrului. Cu alte cuvinte, îți lași mașina în fața casei, în spatele blocului sau pe o alee dosită, plătești 199 de lei pe an. Sau, dacă nu […]
Reuniunea Comitetului European al Regiunilor a avut loc zilele acestea la Bruxelles. La eveniment a fost prezent și președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu. „A fost una dintre cele mai importante întâlniri ale reprezentanților tuturor regiunilor, mai ales în contextul în care, acum, a fost aleasă o nouă conducere. A […]
Prim-ministrul Ludovic Orban se va afla, în perioada 7-9 ianuarie 2020, în vizită de lucru la Bruxelles, unde se va întâlni cu oficiali europeni și NATO. Astfel, în prima zi a vizitei, premierul Ludovic Orban va avea o întrevedere bilaterală cu Charles Michel, președintele Consiliului European, urmată de o serie […]
Alexandra Maria Gălan are 30 de ani. Deși e tânără, a locuit deja în Dubai și Bruxelles. Acum decis să se întoarcă în România. Este pasionată de călătorii, cărți si librării vechi, șah cu prietenii, cai și e foarte legată de casa părinților ei din județul Prahova. Încercând să aflăm […]
Primăria Constanța a achiziționat cazare la un hotel de patru stele din Bruxelles, Belgia. Este vorba despre un hotel de patru stele din capitala europeană, hotelul Thon, cotat la patru stele. Tariful pentru o cameră este de 719 lei fără TVA. Hotelul este catalogat drept „Superb” de către utilizatorii Booking.com. […]
In perioada 31 ianuarie – 01 februarie 2018, Marius Horia Tutuianu, presedintele Consiliului Judetean Constanta a participat, la Bruxelles, la cea de-a 127-a sesiune plenara a Comitetului European al Regiunilor. Ca membru titular al Comitetului European al Regiunilor din partea Uniunii Nationale a Consiliilor Judetene din Romania, presedintele CJC a […]
Pentru sezonul estival din acest an, conducerea Aeroportului Mihail Kogălniceanu a declarat că se vor vor menţine cursele regulate de anul trecut. Astfel, vom putea zbura spre Istanbul şi Londra (patru frecvenţe/săptămână), Cluj-Napoca (trei frecvenţe/săptămână), Oradea (două frecvenţe/ săptămână), Timişoara (trei frecvenţe/ săptămână), Paris şi Milano cu două frecvenţe pe […]