Claudiu Palaz, președintele PMP Constanța, i-a transmis luni o scrisoare deschisă președintelui României, Klaus Iohannis, prin care îi cere să nu mai schieze în spațiul Schengen. Iată conținutul acesteia: „Stimate domnule președinte Klaus Werner Iohannis,  Nu știm cum a răsunat la Cotroceni vestea refuzului Austriei de a accepta aderarea țării […]

PMP, fostul partid al lui Traian Băsescu, este din ce în ce mai mic și mai insignifiant. Nu a intrat în Parlament, iar acum pierde și din lideri. Vicepreşedintele PMP Ioana Constantin a anunțat că demisionează din partid, afirmând că declaraţiile şi acţiunile contradictorii din spaţiul public cu privire la […]

La Școala nr. 19 din municipiul Constanța s-au derulat, în anii trecuți, mai multe lucrări comandate de Consiliul Județean, de care aparține. Ordinul privind achiziția lucrărilor și referatul de necesitate nr. 9645/31.03.2020 au fost semnate de Claudiu Palaz, pe atunci vicepreședinte al CJC, și aprobate de Mirela Matichescu, fostul administrator […]

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a deschis un dosar de cercetare penală, numărul 197/p/2021, prin care face cercetări în dosarul Capidava, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de articolul 367 Cod Penal. Este articolul referitor la „inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a […]

Curtea de Apel București dădea, în noiembrie 2020 sentința în cazul inculpaților în dosarul ANRP privind retrocedarea a 25 de hectare din zona Anadalchioi – Brătianu – Constanța. Un dosar de răsunet, în care judecătorul Ciprian Alexandru Ghiță i-a condamnat pe inculpați la 50 de ani și 2 luni de […]