Ilie Floroiu, legenda sportului dobrogean, a părăsit funcția de președinte de onoare al Clubului Sportiv Municipal, pe care o acceptate în noiembrie 2022. Acesta a declarat că decizia îi aparține. Fostul mare atlet a fost prezentat în cadrul unei conferințe de presă la care au mai participat viceprimarul Municipiului Constanța, […]

Primarul Constanței le-a propus consilierilor locali o rectificare bugetară. Aceștia au votat în întregime proiectul, deși în el se taie sume importante de la proiecte care ar fi schimbat în bine viața oamenilor. De exemplu, au dispărut bani de la școli, spitale, mobilitate urbană, locuri de joacă pentru copii, piețe, […]

Primăria Constanța organizează concurs pentru ocuparea funcției de director al Clubului Sportiv Municipal, înființat recent. Procedura a fost demarată în august 2022. O singură persoană și-a depus dosarul, care a fost acceptat (detalii AICI). Aceasta mai are de trecut un singur hop, pe 15 septembrie. Este vorba despre susținerea proiectului […]