Astăzi, 3 mai a.c., prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian Coșa, a convocat Colegiul Prefectural, în vederea analizării măsurilor pentru îmbunătățirea stării de securitate cibernetică a instituțiilor publice, dar și pentru evaluarea securității cibernetice la nivelul județului Constanța. Întâlnirea face parte dintr-o serie inițiată acum peste un an, care a presupus, printre […]
colegiu
Inspectoarea pentru învățământ primar din cadrul ISJ Constanța a recunoscut în fața procurorilor DNA că a primit 5.000 de euro pentru a transfera în mod nelegal un elev de la o școală gimnazială la un colegiul național. Banii au fost dați, transferul s-a realizat. Nici DNA, nici ISJ Constanța nu […]
Universitatea „Ovidius” din Constanța organizează primul concurs de admitere în cadrul Colegiului UOC, în sesiunea septembrie 2020. Programele de studii pentru care pot opta tinerii sunt analist programator și administrator rețele locale și comunicații, cu o durată de trei semestre. Acestea sunt autorizate de către Agenția Română de Asigurare a […]
De la înălţimea performanţelor greu de egalat în viitor de către alt licean, Paul Haidu-Gerea, proaspăt absolvent al Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” şi medaliat cu aur la Olimpiada Internaţională de Chimie din Thailanda, priveşte nostalgic către anii pe care i-a petrecut printre substanţe şi eprubete, dar şi, mai puţin, […]
Ministerul Educatiei a publicat numele primelor 10 licee la nivel national, ordonate dupa cele mai mari medii de admitere, primele cinci din clasament fiind din Bucuresti. In topul institutiilor de invatamant la care s-a intrat cu medii mari de admitere, se mai afla un colegiu si un liceu din Constanta, […]
Topul celor mai bune licee din oraș s-a modificat, după soluționarea contestațiilor la Bacalaureat. Dacă înainte de contestații pe locul I era Liceul Ovidius, după acestea pe primul loc a urcat Colegiul „Mircea cel Bătrân”. Iată procentele finale, în funcție de promovarea examenului de Bacalaureat. Unitate Promovare COLEGIUL NAŢIONAL ’MIRCEA […]
În perioada 21-26 februarie, Fundaţia Academică “Alumni” a Colegiului Naţional “Mircea cel Bătrân”, reprezentată de profesor doctor Vasile Nicoară, directorul liceului, organizează la hotel Ibis din Constanţa, cursul de formare de formatori cu titlul “Educaţie pentru cetăţenie europeană activă-Angajarea”. Proiectul ERASMUS+ al cărui scop este crearea unei reţele de formare […]
În perioada 14-23 martie 2016, Colegiul Comercial „Carol I inițiază o serie de activități extracurriculare cu ocazia Zilei Internaționale a Francofoniei: ateliere, expoziții, concursuri și spectacole încadrîndu-se astfel în seria manifestărilor devenite tradiționale ce au loc în fiecare an în această perioadă la nivel național și internațional. Colegiul Comercial „Carol […]
Senatorul Marian Vasiliev a ajuns în Parlament prin redistribuire, după ce a candidat pe listele partidului lui Dan Diaconescu. A fost ales în colegiul uninominal nr. 2 din județul Constanța. Și-a făcut campanie pe teren, a vorbit cu oamenii. Mi-a povestit odată un episod din campanie. Mașinile în care afla […]