Astăzi a fost raportată, în municipiul Constanța, prima scădere semnificativă a cazurilor de coronavirus din municipiul de la impunerea carantinei. Astfel, potrivit Prefecturii Constanța, numărul de cazuri active (care se calculează pentru ultimele două săptămâni), era de 3172, ceea ce înseamnă o incidență de 10,13 cazuri la mia de locuitori. […]
covid
Food and Drug Administration (FDA) din Statele Unite ale Americii a autorizat vaccinul Pfizer/ BioNTech anti-Covid pentru utilizare de urgenţă în Statele Unite, iar lucrătorii sanitari ar putea începe să primească dozele săptămâna viitoare. Într-o scrisoare trimisă de FDA companiilor farmaceutice, FDA spune: „Cunoscutele şi potenţialele beneficii ale vaccinului Pfizer […]
Laboratoarele francez Sanofi şi britanic GSK au anunţat vineri că vaccinul lor împotriva covid-19 urmează să fie gata abia la sfârşitul lui 2021, în urma unor rezultate mai puţin bune decât sperau în primele teste clinice, potrivit AFP. Rezultatul programului ”se amână în vederea îmbunătăţirii reacţiei imunitare la bătrâni”, anunţă […]
Cetăţenii care vin din România sau au tranzitat ţara pot intra pe teritoriul Italiei cu dovada unui test COVID-19 negativ sau, în cazul în care nu au acest document, sunt obligaţi să se autoizoleze timp de 14 zile, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE). Măsurile adoptate sunt aplicabile […]
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, că este foarte posibil ca la începutul anului viitor România să beneficieze deja de prima tranşă de vaccin anti-COVID-19, cu un număr de circa un milion de doze. Şeful statului a reiterat faptul că în prima tranşă va fi vaccinat între personalul medical şi […]
Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara a făcut câteva recomandări celor care, în această perioadă, au unele simptome de COVID-19 sau chiar au fost confirmaţi cu noul coronavirus, dar care se tratează la domiciliu. Medicul arată, în mesajul postat, marţi, pe Facebook, că […]
Comuna Agigea a atins un record pe care niciun locuitor nu și l-ar fi dorit. Are cel mai mare număr de bolnavi de covid-19 la mia de locuitori din toate localitățile județului Constanța. Incidența, cum spun specialiștii, este de 13,09, cu mult peste localitatea de pe locul al doilea, municipiul […]
Astăzi, în jurul orei 13.00, polițiști din cadrul Secției 3 și jandarmi din cadrul I.J.J. Constanța, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în timp ce desfășurau o acțiune pe linia prevenirii și limitării infectării cu virusul Sars-Cov-2, au constatat faptul că, la un local situat pe strada Mircea cel Bătrân, […]
CT BUS Constanța anunță că, pentru prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2, în conformitate cu Ordinul Operațional nr. 177698 din 20.11.2020 emis de Direcția Gestionare Servicii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Constanța, se modifică procedura de îmbarcare, respectiv debarcare a pasagerilor în stațiile de autobuz: coborârea din autobuz se va […]
Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID în România, medicul militar Valeriu Gheorghiță, afirmă, într-un interviu pentru HotNews.ro, că scenariul cel mai optimist este ca primele doze de vaccin să ajungă în România la sfârșitul lunii decembrie, iar în cel mai pesimist scenariu, în primul trimestru din 2021. Populația se va putea […]