„O mare zi pentru ştiinţă şi omenire”, spun, la unison, companiile farmaceutice Pfizer şi Biontech, după ce au anunțat că vaccinul împotriva Covid-19, la care lucrează, este „eficient 90%”. Vaccinul se află în faza a treia de testare – ultima – și dacă totul este în regulă va fi omologat […]
covid
Astăzi, la ora 20.00, s-a instituit carantina în orașul Ovidiu. Drumurile au fost blocate și sunt păzite de polițiști. În acest moment, indicele, în localitatea din județul Constanța, a ajuns la 6.90/1.000 locuitori. Mai precis, din populația totală de 16.237 de locuitori, până în acest moment au fost confirmate, în […]
În continuare, în județul Constanța se efectuează puține teste pentru descoperirea bolnavilor de Covid-19. În urma coroborării datelor din DSP Constanța, unitățile medicale publice și cele private, în ultimele 24 de ore, în județul Constanța au fost realizate 1.224 de teste RT-PCR, a anunțat Prefectura Constanța. În județul Cluj, în […]
În județul Constanța sunt active 2.311 cazuri de coronavirus, ceea ce înseamnă o incidență de 2,99 cazuri la mia de locuitori. Ovidiu intră în carantină, incidența aici fiind de 6,90. În municipiul Constanța sunt 1.417 cazuri active, iar incidența este de 4,53. Citește și: Ovidiu va intra în carantină. Ce […]
Prefectura Constanța a prezentat, oficial, hotărârea nr. 52 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență privind stabilirea unor măsuri suplimentare necesar a fi aplicate pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Textul diferă puțin față de versiunea neoficială care a circulat ieri. Propunerile urmează să fie aprobate prin Hotărâre […]
În județul Constanța sunt, în prezent, 1.717 bolnavi de Covid-19. Potrivit Direcției de Sănătate Publică, se înregistrează mai multe focare. Astfel, la Spitalul Județean Constanța sunt 13 cazuri, la Academia Hagi sunt 22, la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanța – 11 cazuri, iar la Centrul de […]
Până astăzi, 3 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 258.437 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 181.175 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 7.733 cazuri noi de persoane infectate cu SARS […]
„Deces nr 144: Bărbat, 63 de ani, Constanța, comorbidități (hipertensiune arterială), decedat în 31.10, la Spitalul de Boli Infecțioase.” Acestea sunt cele câteva cuvinte prin care instituțiile statului anunță moarte unui om. Un bolnav de Covid-19. Dincolo de ele, se ascunde o tragedie. Pentru majoritatea, 144 nu înseamnă decât o […]
Mitropolitul Amfilohie al Muntenegrului, cunoscut pentru evitarea purtării măștii de protecție și catalogarea pelerinajelor drept „vaccinul lui Dumnezeu”, a murit din cauza COVID-19, a anunțat mitropolia sârbă vineri, potrivit Reuters. Amfilohie Radovic, în vârstă de 82 de ani, a fost cunoscut drept naționalist sârb fervent care a exercitat o influență […]
La data de 26 octombrie a.c., un polițist din cadrul Poliției municipiului Constanța a anunțat telefonic faptul că s-a prezentat la spital, întrucât avea simptome specifice COVID-19. S-a dispus ca acesta sa rămână în autoizolare la domiciliu pana la aflarea rezultatului. La data de 28 octombrie a.c., polițistul a fost […]