Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a declarat vineri, într-o conferință de presă, faptul că săptămâna viitoare efectua o vizită la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța. Acesta a spus că dorește să vadă care este motivul pentru care unitatea sanitară este încă închisă și nefuncțională, deși au trecut patru luni de […]
incendiu
Un incendiu a izbucnit la un bloc din municipiul Constanța, în noaptea de miercuri spre joi. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea intervine la fața locului cu patru Autospeciale de Stingere cu Apă și Spumă, o Autospecială pentru Transport Personal și Victime Multiple, două autoscări, o Descarcerare și trei echipaje […]
Pompierii au intervenit, luni, pentru a stinge un incendiu care a cuprins un autoturism în Medgidia. S-a întâmplat pe strada Ștefan cel Mare. Militarii intervenit cu trei autospeciale și au reușit să stingă focul. Autoturismul era accidentat, parcat și desfăcut pentru dezmembrare. Mașina a luat foc din cauza unui scurtcircuit.
Un incendiu a izbucnit, miercuri, la o casă de pe strada Izvor, cartierul Coiciu, municipiul Constanța. Pompierii au fost sunați să intervină pentru că din locuință ieșea fum. Aceștia au evacuat din casă două persoane, posibil intoxicate cu monoxid de carbon. Acestea au fost preluate de echipajele SMURD ajunse, de […]
„Sunteți în sufletele noastre! Sărbători fericite! #împreună” este unul dintre mesajele care au schimbat ziua polițiștilor, făcând-o mai bună și mai frumoasă! Ca răsplată pentru modul în care polițiștii au acţionat în urma incendiului din data de 16 decembrie a.c., locatarii blocului, de pe strada Prelungirea Nicolae Grindeanu din municipiul […]
Moș Crăciun a reușit aseară să aducă zâmbetul pe chipurile copiilor afectați de incendiul devastator din KM 4-5. Încărcat cu daruri, moșul cel bun a poposit la Pavilionul Expozițional unde copiii îl așteptau nerăbdători. Și pentru că toți au fost cuminți, au primit daruri frumoase. Acțiunea de aseară a fost […]
Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare Reasigurare din România (UNSAR) a anunţat că peste 58 de dosare de daună au fost avizate în urma incendiului de la blocul din Constanţa. Cele mai multe dintre persoanele asigurate din imobil au contractat poliţe care acoperă daunele produse clădirii, iar 35% au ales […]
Pompierii de la ISU au intervenit, joi, în jurul orei 02.30, la un incendiu izbucnit la cafeneaua Hausbrandt de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, zona Trocadero, Constanța, aflată la parterul unui bloc. Focul a afectat circa 10 metri pătrați din bucătărie. Pompierii au stins incendiul, au ventilat cafeneaua și subsolul blocului. […]
Minorul de 15 ani, implicat în incendiul de la blocul de pe strada Prelungirea Srg. Nicolae Grindeanu din Constanța. Judecătorii de la Tribunalul Constanța au decis astăzi, 22 decembrie, să admită contestația Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța depusă la finele săptămânii trecute. Astfel, minorul de 15 ani urmează să […]
Primăria Constanța a pus la dispoziție un spațiu în Pavilionul Expozițional (bulevardul Mamaia, nr.331 A) pentru victimele incendiului din noaptea de 15 spre 16 decembrie. Aici pot fi lăsate donații pentru cei 250 de oameni, adulți și copii, afectați. Ieri a fost deschis un cont bancar pentru familiile afectate de […]