Turismul românesc ar putea cunoaște o nouă dezvoltare dacă măsurile incluse în programul de guvernare al Partidului Social Democrat (PSD) pentru perioada următoare ar fi implementate. Printre principalele direcții propuse se numără investițiile masive în stațiunile balneare ale României, care dispun de resurse naturale valoroase, precum și o campanie puternică […]

Astăzi a avut loc o conferință de presă în care s-a discutat despre bilanțul sezonului estival în Mamaia Nord (și nu numai). Mirela Matichescu, managerul Organizația de Management al Destinației (OMD) Mamaia Nord, a punctat câteva din problemele cu care s-a confruntat litoralul, dar și reușitele OMD-ului și al stațiunii […]

Sezonul estival din 2024 a fost unul remarcabil pentru stațiunea Mamaia Nord, cu un grad ridicat de ocupare și un interes crescut din partea turiștilor. Chiar și în luna septembrie, stațiunea rămâne o destinație atractivă, grație programului „Litoralul pentru toți”, care oferă pachete turistice accesibile și atrage vizitatori și în […]

Litoralul românesc este în continuare preferat de turiști, iar una dintre stațiunile cele mai căutate este Mamaia Nord. În weekend-ul care a trecut, gradul de ocupare al stațiunii a fost de 100%, potrivit informațiilor furnizate de Organizația de Management al Destinației Mamaia Nord. Nu este o surpriză: așa se întâmplă […]

Minivacanța de Rusalii a însemnat un grad de ocupare de 80% pentru Mamaia Nord, spune Potrivit Mirelei Matichescu, Managerul Organizației de Management a Destinației Mamaia Nord, cea mai recent înființată stațiune de pe litoralul românesc. Deși este un nivel de ocupare bun, Managerul OMD Mamaia Nord atraga atenția asupra faptului […]

Plaje naturale largi cu nisip fin, spațiile de cazare noi sau proaspăt renovate, evenimentele pregătite special pentru sezonul 2024 și o gamă variată de restaurante, toate organizate într-un concept nou, unitar și coerent, sunt doar câteva dintre elementele pe care nou lansata Organizație de Management al Destinației Mamaia Nord le […]

Astăzi s-a lansat, oficial, Organizație de Management al Destinației (OMD) Mamaia Nord Năvodari. Este primul pas pentru ca zona aceasta să-și prezinte atuurile și să-și rezolve problemele, pentru ca zecile de mii de turiști care vin aici în fiecare an să fie cât mai mulțumiți. „Stațiunea a fost urcușuri și […]

Mirela Matichescu este noul manager al Organizației de Management al Destinației Mamaia-Nord. Președintele OMD-ului este Bogdan Boașcă. Avizul de înființare al OMD stațiunea Mamaia Nord a fost înmânat pe 14 august a.c. autorităților locale din Năvodari de către Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan-Radu Oprea. Mirela Matichescu a fost președinte […]