Astăzi, un miros puternic de petrol a fost raportat în zona Peninsula din Năvodari, în urma unei scurgeri dintr-o țeavă de petrol fisurată. La fața locului au intervenit de urgență echipele ISU Constanța. Stația Midia a trimis un ASAS (Autospecială de stingere cu spă și spumă), iar de la Detașamentul […]
petrol
Grecia şi Bulgaria au reluat discuţiile cu privire la reluarea unui proiect abandonat ce viza construirea unui oleoduct care ar fi ocolit Strâmtoarea Bosfor. Ministrul Energiei din Bulgaria, Rosen Hristov, a declarat pentru Al Jazeera că viitoarea conductă ar urma să aibă o lungime de 280 de kilometri şi ar […]
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a efectuat, în perioada 20-21 iunie, o vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite. Cu această ocazie, premierul României a avut o întrevedere, la Abu Dhabi, cu A.S. Șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan, președintele E.A.U. și cu A.S. Șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, vice-președintele și […]
Petrolul a ajuns mai ieftin decât apa, în condițiile în care cererea pentru combustibil a scăzut enorm în ultimele săptămâni. Prețul la petrol a scăzut la 1,5 dolari per baril, luni, un nivel record. 1 baril înseamnă 158,9 litri, ceea ce înseamnă că litrul de petrol costă aproximativ 4 bani. […]
Cotaţia barilului de petrolul a scăzut luni cu aproximativ 20%, ajungând la cel mai redus nivel din martie 1999, deoarece pandemia de coronavirus (Covid-19) a sporit incertitudinile privind piaţa globală şi a redus cererea pentru combustibili, iar epozitele terestre au ajuns la limită, transmit Xinhua şi Reuters. Zeci de tancuri […]
OPEC, Rusia şi alţi producători de petrol au ajuns duminică la un acord final pentru o reducere record a producţiei de petrol, echivalentă cu 10% din producţia globală. Măsura a fost luată pentru a susţine preţurile în contextul pandemiei de coronavirus, transmite Reuters. Grupul, cunoscut sub numele de OPEC+, a […]