Tradiția participării partenerilor străini la sărbătoarea marinarilor militari și civili este continuată în acest an. La exercițiul naval demonstrativ „Forțele Navale Române 19”, organizat joi, 15 august, la Constanța, vor participa nave și aeronave militare din Italia, Ucraina și Statele Unite ale Americii. Publicul spectator de pe faleza din […]
program
Regia Autonomă Transport în Comun Constanța anunță publicul călător că, în zilele de 15 și 16 august 2019, autobuzele care deservesc transportul public din municipiul Constanța vor circula după programul de sărbători, respectiv 05:45 – 23:00. Pentru a sigura transportul participanţilor la evenimentele organizate în această perioadă, numărul de autobuze […]
Ziua Marinei a ajuns la cea de-a 117-a ediție. Evenimentul, organizat de Statul Major al Forțelor Navale, cu prilejul aniversării Zilei Marinei Române, are loc în perioada 7-15 august, în șase orașe din țară. Sărbătorită pentru prima dată în 15 august 1902, la Constanța, ziua comunității navale românești a cunoscut […]
Sediul Federației Române de Fotbal a găzduit miercuri tragerea la sorți în urma căreia s-a stabilit calendarul competițional al ediției 2019-2020 a Ligii 2. Prima etapă este programată în weekend-ul 3-4 august și propune un duel de tradiție: Rapid vs SSC Farul Constanța. Liga 2, programul complet al turului Etapa […]
În perioada 01 aprilie 2019 – 01 iunie 2019, Delfinariu Constanța vă oferă două reprezentanții pe zi în timpul săptămânii și câte trei sâmbăta și duminica. Program de lucru: Luni – Viner : 08:00 – 16:00Demonstrații: 11:00 si 15:00 Sâmbătă – Duminică : 08:00 – 18:00Demonstrații: 11:00 – 14:00 – […]
Regia Autonomă Transport în Comun Constanța își modifică programul cu ocazia Paștelui și a minivcanței de 1 mai. Conducerea RATC a anunțat cum se va lucra în perioada 23 aprilie – 02 mai 2019. 23.04.2019 Program normal zi lucrătoare 05:15 – 23:00 24.04.2019 Program normal zi lucrătoare 05:15 – 23:00 […]
În perioada 01 aprilie 2019 – 01 iunie 2019, Delfinariu Constanța va avea două reprezentanții pe zi în timpul săptămânii și câte trei sâmbăta și duminica. Detalii mai jos. Program de lucru: L-V : 08:00 – 16:00Demonstrații: 11:00 si 15:00 S-D : 08:00 – 18:00Demonstrații: 11:00 – 14:00 – 17:00.
Dobrogea TV vă invită să urmăriți, în săptămâna 1 – 5 aprilie, în emisiunea „Realitatea locală”, subiecte teme politice, de investigații și culturale. Luni l-am invitat în emisiune pe Tudorel Chesoi, politicianul cu care se confundă numele PNȚCD în Constanța. Acesta va vorbi despre recentul protocol încheiat între partid și […]
Programul Teatrului pentru copii și tineret „Căluțul de mare” din Constanța, în săptămâna 11 – 17 februarie 2019, este următorul: MIERCURI, 13.02.2019, ORA 10.00 CEI TREI PURCELUȘI Regia: Gheorghe Balint Muzica: Dan Bălan Decoruri: Adrian Drăguț Vârsta: 3 – 10 ani In distribuție: Arina Cojocaru, Grațian Prisacariu, Ion Ciolan, Tiberiu […]
Pentru finalizarea operaţiunilor de închidere a evidenţei fiscale pentru persoane fizice pe anul 2018 şi deschiderea evidenţei fiscale pentru persoane fizice pe anul 2019, în intervalul 10-11.01.2019 nu se lucrează cu publicul în sediul de pe I.G.Duca nr.18, utilizarea aplicaţiilor informatice fiind restricţionată la nivel local. „Pe această cale solicităm […]