Urmare a întrebărilor adresate de către unii reprezentanți ai mass-mediei privind revenirea președintelui PSD Constanța – Felix Stroe – asupra deciziei de a nu candida la una dintre funcțiile publice (primar, viceprimar, consilier local municipal sau județean), Președintele PSD Constanța face următoarele precizări: “Așa cum am mai spus, declar ferm […]

Dacă aruncați o privire prin presa pesedistă, veți constata un lucru: Vergil Chițac este inamicul numărul 1. Atacurile împotriva sa, de multe ori firave ca o trestie și ilare în inconsistența lor, se întețesc. Ele vin însă în contradicție cu atitudinea de superioritate pe care o manifestă, on și off […]

Campania pentru aceste alegeri locale este una dintre cele mai murdare din câte am cunoscut. Era normal să fie așa, pentru că este pentru prima dată după mult, mult timp când nu mai avem un ”lider maximo” care să câștige alegerile fluierând, cu sprijinul cvasitotal al opoziției, ci o cursă […]

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de aprox. 210.775 Euro,  între averea dobândită și veniturile realizate în perioada exercitării mandatului de către MAZĂRE ALEXANDRU, senator în Parlamentul României. Diferența identificată de către inspectorii de integritate a rezultat din constituirea, de către persoana evaluată, a […]

Biroul Permanent al Organizației Județene PSD Constanța a desemnat candidații pentru alegerile locale din 5 Iunie 2016, pentru Municipiul Mangalia. Nu, Zanfir Iorguș nu va candida. Pentru primar a fost desemnat Paul Foleanu, iar pentru viceprimar Florin Jianu. Paul Foleanu în vârstă de 41 ani, de profesie avocat, este căsătorit, […]