La data de 29 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Secția 1 Poliție Rurală Băneasa, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut, pentru 24 de ore, trei bărbați. Aceștia sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii […]

La data de 28 aprilie, în jurul orei 19.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un imobil de pe aleea Zmeurei, în cartierul social Henri Coandă, are loc un conflict între mai multe persoane. Polițiștii deplasați la fața […]

Un bărbat a luat la bătaie două persoane, ieri seară, pe bulevardul Tomis din municipiul Constanța, lângă Sala Sporturilor. Persoanele agresate au ajuns la spital. Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța a declarat astăzi că în cauză este vorba de trei persoane fără adăpost, aflate în […]

Scandal mare în Costinești, care s-a lăsat și cu arestări preventive. Astăzi, 16 august, polițiști din cadrul Poliție stațiunii Costinești au reținut, pentru 24 de ore, 4 bărbați, sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. În mediul online au apărut critici la […]