Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale, de execuție, vacante. Iată posturile disponibile: Art. 15. — Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, […]

Spitalul Județean Constanța a anunțat, pe 24 aprilie, o vestea foarte bună. Începând din această lună, doctorul Florin Ionescu, medic specialist cardiologie pediatrică și pediatrie, s-a alăturat colectivului din secţia clinică Pediatrie. „Prin urmare, micuţii noştri pacienţi care au nevoie de un consult cardiologic îl vor primi chiar aici, în […]

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța informează pacienții că vineri, 7 aprilie 2023, dată în care este celebrată Ziua Mondială a Sănătăţii, Ambulatoriul de Specialitate precum şi Laboratorul de Explorări funcţionale vor fi închise. Conform contractului colectiv de muncă, ziua de 7 aprilie este considerată zi […]

Construit în 1969, Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța ar trebui dărâmat, ca de altfel toate unitățile sanitare construite în acea perioadă. O spune președintele Asociației Profesionale a Medicilor din Ambulator, Cosmin Alexandrescu, care a explicat că aceste spitale sunt extrem de vechi, cu circuite complet depășite. Cosmin Alexandrescu a […]

Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța, și Sorin Ciutureanu, președintele Consiliului de Administrație al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța au vizitat azi, 3 februarie, unitatea sanitară, cea mai mare din sud-estul României. Au fost însoțiți de managerul instituției, Ionuț Ionescu, și de rectorul Universității „Ovidius” din Constanța, Dan Marcel […]

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcțiilor contractuale, temporar vacante, după cum urmează: Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:    Concursul se va organiza conform calendarului următor: Art. 34. […]

Secţia Clinică de Urologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa se alătură centrelor de excelenţă din ţară care asigură cel mai modern tratament pentru litiaza renală, și anume ureteroscopia flexibilă. Primele două intervenţii din spitalul din Constanța au fost efectuate cu succes la sfârşitul săptămânii trecute, de către o […]

O pacientă a Spitalului Județean de Urgență Constanța, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Constanța, condus de Mihai Lupu, PNL, reclamă faptul că mâncarea pe care o primește este execrabilă. O femeie care are cancer de peste 20 de ani și este o pacientă a spitalului recunoaște profesionalismul medicilor, dar […]

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a 19 funcții contractuale. Iată lista posturilor disponibile. – 2 posturi asistent medical generalist PL – Sectia Clinica ATI Adulti – 1 post asistent medical generalist PL – Sectia Clinica Pediatrie – 1 post […]