Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 20 august 2022, față […]
sri
Serviciul Român de Informaţii a transmis, sâmbătă seară, o avertizare în legătură cu o posibilă campanie în masă de atacuri cibernetice de tip spearphishing. Potrivit specialiştilor, atacatorii intenţionează să utilizeze adrese de mail aparţinând unor instituţii din România pentru a încerca să inducă în eroare potenţialele victime. „La nivelul Centrului […]
Directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, a participat astăzi, 22.02.2022, la ședința Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI. Eduard Hellvig a prezentat, la solicitarea Comisiei, o analiză de securitate din perspectiva atribuțiilor legale ale SRI și în contextul situației tensionate […]
Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), prin Facultatea de Matematică și Informatică (FMI), va școlariza, în anul universitar 2022-2023, la propunerea Serviciului Român de Informaţii (SRI), patru locuri la studii de licență, informează lect. univ. dr. Gabriela Badea, prodecan. Potrivit sursei citate, vor fi disponibile, în regim de învățământ la zi, […]
O echipă de studenți ai Facultății de Matematică și Informatică din cadrul Universității Ovidius din Constanța, a participat în perioada 05-07 octombrie a. c. la cel mai important exercițiu de securitate cibernetică din România, CyDEx 21, organizat de Serviciul Român de Informaţii (SRI) la Palatul Parlamentului, din Bucureşti, a anunțat, […]
Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării a transmis astăzi un comunicat de presă cu titlul „PNL Tulcea a început lupta împotriva turismului din Delta Dunării”. În comunicat se spune că asociația este o „organizație non-guvernamentală, înființată în urmă cu trei ani în vederea corelării la legislația europeană și […]
În România, nivelul de alertă teroristă rămâne Albastru-Precaut, a anunțat Serviciul Român de Informații, printr-un mesaj lung, postat pe pagina sa de socializare, în care a vorbit despre recentele atentate teroriste din Franța și Austria. Iată ce spune SRI: „Atentatele teroriste comise recent în Europa, în Franţa (Paris, Nisa, Avignon) […]
Guvernatorul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Cătălin Ţibuleac, fost șef al SRI Tulcea, a fost schimbat din funcţie. Acesta a fost înlocuit de către Ion Munteanu. Conform deciziei publicate marţi în Monitorul Oficial, Cătălin Ţibuleac a fost revocat din funcţia de guvernator al Rezervaţiei Biosferei ”Delta Dunării”,el fiind înlocuit de Ion […]
ÎCCJ a decis să elimine mai multe interceptări din dosarul în care Radu Mazăre a fost achitat în primă instanţă. Au fos invocate două motive: temeiul legal în care au fost emise mandatele a fost declarat neconstituţional, iar infracţiunile cercetate în cauză nu reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale. […]