Un pasager a făcut publice imagini revoltătoare din trenul IR Constanța – București. Călătorii care au vrut să folosească toaletele au avut un adevărat șoc, pentru că mizeria era de nedescris. În imaginile surprinse de unul dintre călători, scaunele sunt murdare și pline de praf, iar în toalete situația arată […]
tren
CFR Călători anunţă că tarifele din transportul feroviar public de călători sunt actualizate prin majorarea cu indicele de inflaţie de 8,8%, începând chiar de marţi, 12 decembrie 2023. Actualizarea tarifelor se aplică de către toţi cei şase operatori feroviari, unul – societate naţională şi alţi cinci operatori feroviari privaţi. „Conform […]
Primul tren produs de către grup industrial francez Alstom în Polonia pentru a fi livrat României ajunge sâmbătă seară la Curtici, fiind aşteptat în 5 noiembrie la Bucureşti, conform unui anunţ al Autorităţii pentru Reformă Feroviară. Primul tren produs de către Alstom pentru a fi livrat României, prin Autoritatea pentru […]
CFR Călători anunţă că este suspendată circulaţia mai multor trenuri, duminică, pe fondul avertizărilor meteorologice şi a restricţiilor de circulaţie aplicate de către CFR SA la nivelul Sucursalei feroviare Constanța. CFR Călători anunţă într-un comunicat că în contextul avertizărilor meteorologice şi a restricţiilor de circulaţie aplicate de către CFR SA […]
Trenurile de călători de pe relația Medgidia – Tulcea și retur sunt anulate în perioada 21 – 25 noiembrie. Transbordarea călătorilor se va face cu mijloace auto Măsura a fost luată la solicitarea Diviziei Linii din cadrul SRCF Constanța în vederea efectuării lucrărilor de înlocuire a aparatului de cale nr.1 […]
Pompierii constănțeni au fost solicitați să intervină, joi, la un accident produs între un tren și un autoturism. Potrivit primelor informații, un tren a lovit o mașină între între localitățile Ovidiu și Mihail Kogălniceanu. În urma accidentului, un bărbat, în vârstă de aproximativ 35 ani, a rămas încarcerat. „Se lucrează […]
Joi seară au fost depistate scurgeri de gaze de la un vagon încărcat cu gaz lichefiat al unui tren aflat în gara Saligny. Intervin două autospeciale ale ISU Dobrogea, Detașamentul Cernavodă, SMURD B2 si Autospeciala CBRN (Chimică, Biologică, Radiologică şi Nucleară). Traficul feroviar este oprit, curentul întrerupt. Urmează sa fie […]
Sibiu – Constanța. Sunt cam 560 de kilometri. În Franța, distanța asta se parcurge în două ore cu un TGV. În România, doi constănțeni aveau azi tren din Sibiu la 05.40. Au ajuns în Constanța la 21.10. Aproape 16 ore. În timpul acesta puteau ajunge cu avionul în Japonia. Un […]
CFR își mai umilește, încă o dată, clienții. Trenului care trebuia să plece în această dimineață din Sibiu spre București are o întârziere mamut. Este vorba despre trenul IRN (InterRegioNight) 473, care trebuia să plece din Sibiu spre București la ora 5.4 și să ajungă în 5 ore și jumătate […]
Primele trenuri noi cumpărate în România în ultimii 20 de ani vor circula pe ruta Constanța – București, cel mai probabil de la sfârșitul lunii decembrie 2023. Compania CFR Călători a depus singura ofertă la contractul Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF) pentru operarea primelor trenuri noi cumpărate de la francezii […]