Țara care vrea să izoleze persoanele nevaccinate sau care nu au certificat de anticorpi

viena austria

O țară din Europa a anunţat vineri un plan de izolare la nivel naţional a persoanelor care nu sunt vaccinate sau nu au certificat de anticorpi. În plus, va începe vaccinarea copiilor cu vârsta între 5 şi 11 ani, ceea ce reprezintă o premieră în UE, transmite AFP.

Această serie de măsuri survine pe fondul înregistrării unui număr record de noi contaminări cu COVID-19.

Este vorba despre Austria.

„Obiectivul este clar: vrem să dăm undă verde unei izolări la nivel naţional pentru persoanele nevaccinate”, a spus Alexander Schallenberg în cadrul unei conferinţe de presă. El nu a precizat data intrării în vigoare a măsurii, care trebuie mai întâi să primească avizul parlamentului duminică.

Aproximativ 65% din populaţie a primit cele două doze de vaccin în Austria, mai puţin decât media europeană de 67% şi foarte departe de ţări precum Spania (79%) sau Franţa (75%).

Landurile Austria Superioară (nord) şi Salzburg (vest), printre cele mai afectate de pandemie, vor introduce deja această măsură începând de luni.

Concret, persoanele în cauză nu vor avea dreptul să îşi părăsească locuinţa decât pentru a merge la cumpărături, sport sau pentru îngrijiri medicale. Potrivit cancelarului, vor fi efectuate verificări neanunţate.

Pentru ca aceste restricţii să se aplice în toată ţara, pe lângă votul parlamentului este nevoie şi de aprobarea tuturor guvernatorilor regionali, care se vor întruni la sfârşitul săptămânii.

Guvernul a fost reticent în a face un astfel de pas, a spus Schallenberg, dar nu a avut altă opţiune în faţa situaţiei care se deteriorează rapid: în prezent se înregistrează zilnic peste 10.000 de noi cazuri. Iniţiativa a atras critici din partea clasei politice, opoziţia social-democrată considerând-o drept „o recunoaştere a vinovăţiei guvernului în gestionarea pandemiei”.

Un alt anunţ făcut vineri de autorităţile austriece vizează vaccinarea personalului sanitar, care va deveni obligatorie.

La rândul său, primarul Vienei, Michael Ludwig, a anunţat într-un comunicat noi măsuri „pentru a stopa dezvoltarea periculoasă” a virusului în capitală austriacă.

Începând de luni, copiii cu vârsta de peste cinci ani vor putea fi vaccinaţi cu Pfizer-BioNTech la unul din centrele de vaccinare vieneze.

Aceasta este o decizie fără precedent în UE, iar Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) nu şi-a dat încă aprobarea. Cu toate acestea, ţările membre au dreptul de a folosi produse neautorizate pentru a răspunde unei urgenţe de „sănătate publică”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al autorităţii de reglementare.

Tot la Viena, pentru a merge la evenimente festive, culturale sau sportive cu o participare de peste 25 de persoane sau pentru a ieşi la cină, va fi necesară prezentarea unui test PCR pe lângă certificatul de vaccinare sau de vindecare. Guvernul a înăsprit deja măsurile săptămâna trecută, interzicând persoanelor nevaccinate accesul în restaurante, hoteluri şi saloane de coafură.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

ANPC a găsit mizerie și minciuni la Kaufland VIDEO

sâm nov. 13 , 2021
În data de 12.11.2021, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a controlat ofertele speciale de produse alimentare și nealimentare de la magazinul Kaufland Timișoara, promovate în revista proprie, precum și zona de alimentație publică. În urma verificărilor, comisarii timișeni au constatat următoarele abateri: la 18 din cele 28 de […]

V-ar putea interesa și: