Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România (UDTTMR) a organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul câtorva filiale, mai multe manifestări menite a reuni comunitatea în jurul valorilor culturale și tradiționale tătărești.
Seria manifestărilor a debutat sâmbătă, 19 martie, cu Festivalul „Yașar Memedemin”, organizat prin filiala locală a UDTTMR. Evenimentul, dedicat memoriei celui care a fost pedagogul și poetul Yașar Memedemin, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru-fondator al UDTTMR, ulterior secretar general al UDTTMR, redactor-șef al revistei Qaradeniz, director al școlii din comuna Valu lui Traian timp de 35 de ani, dar și cetățean de onoare al comunei (titlu primit în anul 2007, cu doar câteva luni înainte de a deceda), a reunit membri ai comunității tătare precum și oaspeți din cadrul administrației locale. Fiica regretatului Yașar Memedemin, Ene Ulgean, la rândul ei cadru didactic, a pregătit un material video despre viața și activitatea tatălui său. Pe scena Căminului Cultural din localitatea Valu lui Traian au urcat apoi copii de la Școala Comunitară, care au recitat poezii din creația poetului Yașar Memedemin, dar și soliști și ansambluri din cadrul UDTTMR, precum și Corul de Ilahiuri al Muftiatului Cultului Musulman din România.
Duminică, 20 martie, în cadrul filialelor UDTTMR Medgidia, Ovidiu și Tuzla au avut loc evenimente dedicate marcării Nawrez-ului (Sărbătoarea Primăverii). Organizatorii au pregătit programe artistice susținute de copiii de la Școala Comunitară din cadrul respectivelor filiale, din care nu au lipsit scenete în limba tătară, dansuri tradiționale tătărești, recitări de poezie în limba tătară, dar și tradiționalul colind specific sărbătorii de Nawrez.
Nawrez-ul se sărbătorește an de an la data de 21 martie. Este o sărbătoare care marchează venirea primăverii în lumea turcică, obiceiurile specifice acesteia variind de la un popor la altul, de la săritul peste foc până la colindatul sau vopsirea ouălor. Indiferent de numele sub care este cunoscută această sărbătoare (Nawrez, Nevruz, Navriz, Novruz, Nooruz, Yeni Gün etc.), semnificația este aceeași: marchează venirea primăverii, momentul în care natura reînvie, iar oamenii se bucură de un nou început.