Taxe aberante în Năvodari. Un om de afaceri este taxat cu două milioane euro pentru câteva vile, Petromidia cu un milion pentru o întreagă rafinărie. Florin Chelaru se încurcă în explicații

florin chelaru
Florin Chelaru, subalternul condamnatului penal Nicolae Matei, ar putea taxa și mersul pe stradă

De multe ori, realitatea bate filmul. Există o serie de întâmplări care par rupte dintr-un scenariu prost, dar, din păcate, sunt adevărate. Să fii protagonistul unui asemenea scenariu înseamnă să fii în pericolul de a pierde timp, bani, nervi și încrederea în autorități.

Protagonist al unui astfel de scenariu este omul de afaceri Grigore Comănescu. Povestea sa a ajuns, recent, în atenția presei centrale, fiind relatată pe larg de Evenimentul Zilei, cu titlul: ”BLESTEM PE CAPUL UNUI OM DE AFACERI. A consolidat pe banii săi malul lacului Siutghiol, iar Primăria Năvodari vrea să-l „taxeze” cu 4 milioane de euro”.

Pe scurt: acesta a reabilitat o porțiune din malul estic al lacului Siutghiol, pe cheltuiala sa. Pentru că nu a vrut să dea șpagă, s-a trezit, peste ani, că e dator la Primăria Năvodari cu patru milioane de euro!

Iată cum stau lucrurile, în detaliu. În anul 2007, omul de afaceri constănțean Grigore Comănescu, prin firma sa Somaco Construct SRL Constanța, se pregătea să construiască un complex turistic de patru stele, la Năvodari, pe malul lacului Siutghiol, scrie Evenimentul Zilei, de unde ne permitem să cităm în continuare. Compania tocmai cumpărase, de la o persoană fizică, un teren de 8.059 de metri pătrați. Plătise pentru el 1.300.000 de euro. La începutul lunii mai a anului 2007, s-a produs o viitură pe Siutghiol. Urgia a afectat malul lacului, aflat atunci în administrarea Apelor Române. Iar apa s-a infiltrat până în zona fundațiilor de vile, care se aflau pe teren. Îngrijorat, Grigore Comănescu a cerut acordul Apelor Române să consolideze malul, care arăta ca o mlaștină infectă. Iar șefii Apelor i l-au dat, pe 23 mai 2007, cu încântare, căci lucrarea urma să se facă din banii agentului economic. În 2010, când societatea a inaugurat complexul turistic, numit Verona, malul lacului era deja consolidat cu pat de piatră și un strat uniform de nisip. Arăta și arată ca o plajă naturală. Numai că, pe 14 august 2012, Primăria Năvodari a emis pe numele societății o decizie de impunere fiscală, fără număr de înregistrare, de două milioane de euro. Suma a fost pretinsă cu titlul de „taxă zilnică pentru utilizarea temporară a locurilor publice, pentru depozitarea de materiale”. Primăria aprecia că malul de lac – în suprafață de 4.646 de metri pătrați – fusese utilizat zilnic de Somaco pentru depozitarea temporară de materiale de construcții. Taxa era calculată din anul 2010, însă orașul Năvodari își întabulase dreptul provizoriu de proprietate asupra terenului, în 2012, înglobând în proprietatea sa și zona de protecție a lacului, de cinci metri de la țărm, care prin lege este proprietatea publică, inalienabilă și imprescriptibilă a statului. Practic, Primăria din Năvodari și-a însușit terenul statului, ca mijloc pentru a taxa în neștire așa-zisa depozitare de materiale de construcții.

”Nu doar că era aberantă, dar taxa este, în sine, o formă de discriminare și pedepsire a firmei/omului care îndrăznise să facă o faptă bună. Prin HCL 93, din 12 aprilie 2012, concesiunea terenurilor din Năvodari era stabilită la 1,88 lei/ mp/an. Dacă ar fi concesionat terenul, în loc să-l consolideze, Somaco ar fi datorat Primăriei 3.800 de euro, nu două milioane! Pe 10 februarie 2012, Primăria vânduse un teren de 4.756 mp pe malul lacului, unei firme care îl amenajase anterior cu terase, construcții și cheuri din beton. Autoritatea nu s-a grăbit să instituie taxa de utilizare temporară a locurilor publice, de două milioane de euro, preferând să vândă acest teren cu 115.000 de euro. Metrul pătrat fusese evaluat la 24 de euro. Dacă ar fi avut parte de un tratament similar, Somaco ar fi putut cumpăra 18 terenuri pe malul lacului, de cele două milioane de euro”, scrie EVZ.

Lucrurile nu au rămas așa, evident. Grigore Comănescu a contestat decizia de impunere fiscală la Curtea de Apel Constanța, iar aceasta i-a dat dreptate, anulând taxa. Un expert neutru, numit de instanță, în persoana inginerei Carmen Chera, a atestat că nu s-au depozitat materiale de construcții pe teren.

„În sens tehnic, depozitele se definesc ca grămezi neconsolidate de materiale. (…) Materialele identificate în infrastructura terenului în litigiu nu se aflau depozitate pe teren, ci intrau în componența lucrărilor de consolidare a terenului”, spunea expertul neutru. Primăria Năvodari a apelat la un alt expet, Vasile Moldovanu, care scrie că „terenul a fost și este ocupat cu un depozit de piatră spartă și de nisip constituit într-o platformă”.

E ca și cum ai spune, de pildă, că o stradă este un depozit de asfalt, notează autorul din Evenimentul Zilei. Primăria Năvodari a declarat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. Iar instanța supremă a reținut că pe terenul în litigiu au fost depozitate materiale. Nu s-a ținut cont de opinia expertului independent, ci numai de aceea a expertului angajat de primărie. Pe această bază, pe 19 mai 2015, Înalta Curte a admis recursul Primăriei Năvodari. Aceasta a instituit ipotecă legală asupra complexului turistic – compus din opt vile și terenul aferent – și poprire pe conturile bancare ale firmei. Știți la cât a ajuns între timp suma pe care o are de plată firma lui Grigore Comănescu: patru milioane de euro!

Evenimentul Zilei vorbeste și despre coincidențe aproape incredibile.

”Ionel Hașotti era, totodată, avocatul unor firme deținute de omul de afaceri constănțean Sorin Strutinsky, în litigii înscrise pe portalul instanțelor de judecată. În mod „întâmplător”, Strutinsky deține un perimetru minier la Sibioara, în vecinătatea carierei retrocedate ilegal. La fel de „întâmplător”, una dintre judecătoarele de la ÎCCJ care au admis recursul Primăriei Năvodari, respectiv Luiza Maria Păun, este verișoara Adrianei Strutinsky, fosta soție a omului de afaceri, de care acesta a divorțat de când are probleme penale. Să mai spunem că Strutinsky și Matei au fost arestați preventiv, în 2015, deși în dosare diferite. Presa constănțeană a speculat că aceștia doi au fost colegi de celulă.”

Și mai interesant este punctul de vedere al primarul Orașului Năvodari, Florin Chelaru. Iată ce a declarat acesta referitor la taxa fiscală de două milioane de euro impusă firmei Somaco Construct SRL:

„Taxa la care faceți referire este o taxă locală stabilită în baza prevederilor art.283 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, potrivit căruia, Consiliile Locale, Consiliul General al Municipiului București sau Consiliile Județene, după caz, pot institui taxe pentru utilizarea temporară a locurilor publice, și nicidecum o sancțiune. Aceasta taxă nu este o taxă specială, nu presupune o prestație a autorității publice în favoarea unor categorii de contribuabili, ci este o taxă de utilizare temporară a locurilor publice. Nu poate fi făcută o comparație între taxa respectivă și valoarea de circulație a terenului, deoarece taxa este stabilită pe unitate de măsură pe o anumită perioadă, pe când valoarea de circulație a unui teren este determinată de valoarea de piață a terenului la o anumită dată”.

Ce spune primarul PSD Chelaru frizează ridicolul și bunul simț. Ca să traducem, acesta afirmă, de exemplu, că poate institui o taxă pentru mersul pe stradă sau prin parc, iar această taxă poate fi chiar și de un milion de euro. Mai mult, tot el spune că, dacă îți cere un milion de euro pentru a merge pe stradă, primăria poate sta cu mâinile în sân, pentru că ”nu presupune o prestație a autorității publice”. Florin Chelaru spune că ”taxa este stabilită pe unitate de măsură pe o anumită perioadă”, fără să precizeze cel mai important lucru: criteriile care au dus la cuantumul ei. În paranteză fie spus, Florin Chelaru este inginer, nu jurist. Se vede acest lucru din răspunsul său.

Ziariștii i-au solicitat lui Florin Chelaru (urmașul lui Nicolae Matei, condamnatul penal) și un punct de vedere referitor la taxele pretinse de la Somaco Construct SRL pentru 4.646 mp și cele plătite de Rompetrol Grup pentru 2.675.616 mp. Informația este protejată prin lege, a răspuns primarul, care nu oferă informații presei decât atunci când îi convin. Noi am încercat, de exemplu, să aflăm de ce a plătit 300.000 de lei din bugetul local pentru a plăti inclusiv maneliști, de ziua orașului, dar nu am primit nici un răspuns, în ciuda insistențelor. Culmea este că reprezentanții Rompetrol Rafinare au răspuns.

”Rompetrol Rafinare, parte a Grupului KMG International, este cel mai mare contribuabil la bugetul oraşului Năvodari, dar şi unul dintre cei mai importanţi la nivelul judeţului Constanţa. În 2015, compania a virat către bugetul oraşului Navodari prin taxe şi impozite o sumă totală de peste 1 milion euro (4,5 milioane lei)”, se arată în răspunsul lor oficial către Evenimentul Zilei.

Deci Somaco Construct are de plată 2 milioane euro pentru câteva vile, Petromidia plătește 1 milion de euro pentru toată rafinăria. Nu vi se pare că taxa aceasta, de 2 milioane de euro, pare o răzbunarea a fostului primar penal Nicoale Matei, care acționează prin fostul său subaltern, Florin Chelaru?

”Toate documentele referitoare la taxa fiscală au fost semnate de fostul primar din Năvodari, Nicolae Matei – condamnat definitiv pentru corupție și pușcărie făcută – cu excepția unor somații semnate, cu apostilă, de fostul viceprimar, ajuns în momentul de față primar, Florin Chelaru. În timpul procesului cu SC Somaco Construct SRL, Matei a fost arestat preventiv de procurorii DNA, în două rânduri, sub acuzația comiterii unor fapte de corupție: dare de mită pentru mușamalizarea unor anchete penale, respectiv retrocedarea abuzivă a unor terenuri pe malul mării, cu ajutorul judecătoarei Corina Eugenia Jianu, la rându-i suspendată și acuzată de corupție. Într- unul din dosarele pe care vroia să le mușamalizeze, Matei era acuzat că a inventat taxe fiscale aberante în sarcina societății Sind-România SRL, cu scopul de a scoate la licitație mai multe clădiri ale acesteia, din Tabăra Năvodari. Licitația a fost câștigată chiar de cumnatul său, Isidor Gurgu”, mai notează ziariștii din București.

Tot ei amintesc faptul că în timpul primului mandat de arest preventiv al lui Matei, la Năvodari a fost organizat un miting antijustiție, la care a participat și Puiu Hașotti, pe atunci ministru al Culturii și colaborator apropiat al primarului. Hașotti a cerut public eliberarea lui Matei. Pe de altă parte, fratele acestuia, avocatul Ionel Hașotti, fusese reclamat penal de Somaco, după ce obținuse pentru niște clienți retrocedarea ilegală a unei cariere a firmei, din localitatea Sibioara, comuna Lumina, așa cum am arătat în numărul de ieri al Evenimentului zilei. Judecătoarea care a certificat dreptul la retrocedare era chiar Corina Eugenia Jianu, coinculpată alături de Matei, în dosarul penal la care ne-am referit mai sus. Procurorii DNA spun că Jianu a luat mită ca să pronunțe hotărâri ilegale.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Delfinii din Constanța vă așteaptă în fiecare zi, de la ora 11.00

Dum aug. 28 , 2016
Delfinariul din Constanța vă oferă cel puțin trei spectacole pe zi, de la orele 11.00, 15.00 și 19.00, în fiecare zi. Dacă va exista cerere, se pot introduce încă două spectacole. Spectacolul durează circa 20 de minute și se desfășoară în bazinul nou, care a costat 13 milioane de lei […]
delfinariu

V-ar putea interesa și: