Taxele și impozitele locale din Mangalia rămân neschimbate în 2021, cu o excepție: impozitului pe teren și/sau clădiri, aflate în paragină.
Consilierii locali din Mangalia au votat, miercuri, în ultima ședință ordinară din acest an, mai multe proiecte de hotărâre cu caracter administrativ și social. Unul dintre cele mai importante proiecte adoptate de CL Mangalia se referă la stabilirea taxelor și impozitelor locale pentru anul 2021. Potrivit documentației de specialitate, acestea au rămas la nivelul acestui an. Alte proiecte aprobate de CL vizează instituirea taxei speciale de dezvoltare și promovare turistică, dar și a taxei de stațiune. În cadrul ședinței, aleșii locali au mai votat pentru acordarea unor facilități fiscale destinate agenților economici care investesc în oraș și stațiuni și creează noi locuri de muncă.
Totodată, CL Mangalia a votat și pentru stabilirea programului de desfășurare a activităților comerciale de la parterul blocurilor, dar și a serviciilor de piață. Conform Regulamentului adoptat, începând de anul viitor magazinele de la parterul blocurilor se vor închide la orele 22:00, iar cele din centrul orașului vor funcționa până la orele 23:00. De asemenea, consilierii locali au votat documentațiile tehnico-economice aferente realizării unor noi sensuri giratorii în Mangalia, dar și pentru înființarea unei treceri de pietoni cu gard de protecție, pe DN39, într-o zonă intens circulată, în apropierea unui minicomplex comercial. Alte proiecte adoptate se referă la stabilirea numărului și a cuantumului burselor acordate elevilor în anul școlar 2019-2020, semestrul I și II, cu modificările și completările ulterioare. Tot aici, se înscrie și proiectul de acordare a sumei de 1000 de lei absolvenților claselor a VIII-a și a XII-a, care au obținut media 10, la examenele de absolvire susținute în anul 2020. Pentru actualul an școlar, consilierii locali au mai aprobat decontarea cheltuielilor de navetă a cadrelor didactice și a personalului auxiliar.
Cu aceeași ocazie, consilierii locali au analizat și aprobat proiectele care se referă la acordarea unor ajutoare pentru persoanele nevoiașe, a persoanelor care se pensionează și beneficiază de programul „Respect”, dar și proiectele care vizează unele reglementări privind modul de acordare a subvențiilor de la bugetul local pentru transport public, acordarea tichetelor sociale de medicamente.
Alte proiecte votate au făcut referire la majorarea, conform legii, cu până la 500%, a impozitului pe teren și/sau clădiri, aflate în paragină.