Persoanele cu dizabilități din municipiul Constanța se pot deplasa gratuit cu un taxi special.
Primăria Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială a inaugurat serviciul ABILITY TAXI, care are ca obiectiv principal asigurarea dreptului la transport adaptat al persoanelor cu dizabilități motorii, utilizatori de fotolii rulante din municipiul Constanța.
„Avem multe persoane cu handicap locomotor la Constanța, care, cu toate că au gratuitate pe mijloacele de transport în comun, nu le pot folosi. Și atunci, am luat modelul câtorva țări europene, unde există un taxi special pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, doar că nu o facem contra cost ca afară, ci punem gratuit la dispoziție un taxi adaptat pentru persoanele cu handicap locomotor. Tot ce trebuie să facă este să ne anunțe cu o zi înainte și, în mod gratuit, colegii mei merg și îl însoțesc acolo unde are nevoie. Toate persoanele cu handicap locomotor vor beneficia gratuit de acest serviciu. Este o mașină pe care o aveam deja în dotare, am adaptat-o, este, în momentul de față, autorizată, acreditată și întrunește toate standardele pentru a fi în siguranță pentru cei care apelează la noi”.
Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța
ABILITY TAXI va oferi transport gratuit, cu o mașină special adaptată, persoanelor cu dizabilități care folosesc scaune rulante pe raza municipiului Constanța, pentru a facilita deplasarea acestora.
Persoanele cu handicap locomotor din municipiul Constanța vor reuși, în acest fel, să ajungă mult mai ușor la la programările medicale, la serviciu, la întâlnirile de recuperare, la diverse activități sociale etc.
Pentru a folosi serviciile ABILITY TAXI, potențialii beneficiari trebuie să îndeplinească o serie de condiții: să aibă certificat de handicap, să aibă domiciliul în Constanța și să nu fie instituționalizați într-un centru rezidențial public.
Persoanele care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pot suna la următoarele numere de telefon:0241.482.031 și 0799.400.362, pentru programarea curselor. Transportul gratuit trebuie solicitat cu 24 ore înainte.
Programările și transportul efectiv se vor realiza după următorul program:
- luni – joi, în intervalul orar 08:00 – 16:30;
- vineri, în intervalul orar 08:00 – 14:00.
Costuri operaționalizare ABILITY TAXI: kit rampă acces scaun cu rotile (furnizare, montaj) și autorizare-omologare RAR: 45.500 lei (fără TVA).
În funcție de numărul de solicitări, complexitatea și durabilitatea serviciilor, Direcția Generală de Asistență Socială Constanța are în vedere extinderea proiectului, respectiv transportul gratuit al persoanelor cu dizabilități, prin achiziționarea, dotarea și adaptarea de noi autoutilitare.