Teatrul de Stat Constanța va difuza astăzi, 20 noiembrie, de la ora 17:00, pe pagina sa de Facebook, spectacolul „98% Decizia corectă”, producție a Teatrului Tineretului Piatra-Neamț.
Spectacolul lansează o dezbatere pe o temă gravă și importantă în spațiul românesc – numărul extrem de mare al sarcinilor neplanificate în rândul minorelor, și are la bază un text selectat în cadrul unui concurs de dramaturgie. Este vorba despre un spectacol realizat în cadrul proiectului multianual #SafeSpotTT, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, proiect de teatru educațional, menit să genereze dezbateri în rândul publicului tânăr.
Prin difuzarea acestui spectacol, Teatrul de Stat Constanța își manifestă adeziunea față de mesajul artistic și etic, precum și solidaritatea cu teatrul din Piatra Neamț în fața atacurilor la care a fost supus, în mod cu totul nejustificat și regretabil.
Menționăm că 46 de directori de instituții de spectacole din toată țara au semnat o scrisoare deschisă prin care protestează față de imixtiunea politicului în Artă, în Cultură. Anexăm scrisoarea la acest comunicat.
Vă invităm să urmăriți spectacolul în această seară, pe pagina de Facebook a Teatrului de Stat Constanța: www.facebook.com/teatruldestatconstanta. La aceeași oră, mai multe teatre din țară difuzează spectacolul online, pe diverse canale.
SCRISOARE DESCHISĂ DE SOLIDARITATE
„Într-o Românie modernă, imixtiunea politicului în Artă, în Cultură, este inacceptabilă!
În România anului 2020 este inadmisibil să se mai practice cenzura, imixtiunea politicului în Artă, este inadmisibil ca reprezentanți la vârf ai autorității să transforme instituțiile de cultură într-un câmp de luptă electorală prin emiterea unor opinii critice despre un domeniu atât de specific, într-un mod nedocumentat și fără dovezi sau argumente coerente.
Noi, directori de instituții publice de cultură din România, suntem alături de colega noastră, doamna Gianina Cărbunariu, manager al Teatrului Tineretului Piatra-Neamț și de întreaga echipă a teatrului.
Teatrul Tineretului din Piatra Neamț a produs un spectacol având la bază un text selectat în cadrul unui concurs de dramaturgie. Spectacolul a fost creat în cadrul proiectului multianual #SafeSpotTT, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, proiect de teatru educațional, menit să genereze dezbateri în rândul publicului tânăr. Spectacolul “98% Decizia corectă” lansează o dezbatere pe o temă gravă și importantă în spațiul românesc – numărul extrem de mare al sarcinilor neplanificate în rândul minorelor.
Un articol din presa locală a “incriminat” faptul că textul ar conține limbaj licențios, referindu-se la câteva replici dintr-o scenă de bullying, replici de altfel eliminate din varianta pregătită pentru a fi transmisă în mediul online.
Unul dintre liderii administrației locale, precum și inspectorul general școlar și un director de liceu (dar în calitate de membru al unui partid politic, candidat la alegerile generale), au reacționat în spațiul public în mod violent împotriva spectacolului, a teatrului și a managerului, la presiunea unor jurnaliști și a unei organizații denumite „Alianța părinților”, care au calomniat instituția și mai ales conducerea sa. Toți acești formatori de opinie au ieșit în public exprimându-se agresiv împotriva unui demers cultural-educativ, FĂRĂ să fi urmărit spectacolul și fără ca măcar să fi cerut un punct de vedere din partea Teatrului Tineretului. Este important de menționat că președinta Asociației Părinților din Jud.Neamț, grup care nu are legătură cu “Alianța Părinților”, a declarat că “Teatrul Tineretului a făcut întotdeauna spectacole care au avut un impact pozitiv în viața tinerilor”.
Urmărind spectacolul, este evident că îngrijorarea anunțată cu fast pe canale publice nu avea absolut niciun fundament.
Activitatea Teatrului Tineretului Piatra-Neamț, sub conducerea doamnei Gianina Cărbunariu a devenit în ultimii ani cu adevărat relevantă pentru comunitatea locală și mai ales pentru publicul tânăr și este extrem de grav ca lideri locali, care ar trebui să înțeleagă și să susțină misiunea teatrului de a aduce în discuție teme importante ale societății contemporane, să intervină într-un mod atât de brutal și complet nejustificat. Este o practică extrem de periculoasă, Teatrul Tineretului nefiind nici prima și, probabil, din păcate, nici ultima instituție care trece prin asemenea incidente.
Imixtiunea politicului reprezintă un precedent periculos și o amenințare pentru libertatea artistică și pot avea consecințe foarte grave pentru tot mediul artistic românesc.
Ne exprimăm solidaritatea față de doamna Gianina Cărbunariu, managerul Teatrului, față de colectivul Teatrului Tineretului Piatra Neamț și față de echipa artistică a spectacolului „98% Decizia corectă”!”
Semnatari
1 | Adrian Găzdaru | Manager | Teatrul „Excelsior” București |
2 | Adrian Tibu | Manager | Teatrul „Gong” Sibiu |
3 | Alexandru Boureanu | Manager | Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova |
4 | Anca Dana Florea | Manager | Teatrul „Masca” București |
5 | Anna Maria Popa | Manager | Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu-Gheorghe |
6 | Attila Gasparik | Manager | Teatrul Național Târgu-Mureș |
7 | Bogdan Costea | Manager | Teatrul “Ioan Slavici” Arad |
8 | Călin Mocanu | Manager | Teatrul de Animație „Țăndărică” |
9 | Carmen Steiciuc | Manager | Teatrul „Matei Vișniec” Suceava |
10 | Constantin Cotimanis | Manager | Teatrul „Alexandru Davila” Pitești |
11 | Cosmin Brehuță | Manager | Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” Târgu-Jiu |
12 | Cosmin Crețu | Manager | Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu |
13 | Cosmin Rădescu | Manager | Teatrul Dramatic „I.D.Sîrbu” Petroșani |
14 | Cristian Hadji Culea | Manager | Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași |
15 | Eduard Sisu | Manager | Teatrul „Gulliver” Galați |
16 | Elvira Râmbu | Manager | Teatrul „Regina Maria” Oradea |
17 | Emanuel Petran | Manager | Teatrul “Puck” Cluj-Napoca |
18 | Erwin Șimșensohn | Manager | Teatrul de Stat Constanța |
19 | Florin Toma | Manager | Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați |
20 | Gabor Tompa | Manager | Teatrul Maghiar de Stat Cluj |
21 | Gabriel Fătu | Manager | Centrul Metropolitian de Educație și Cultură „Ioan I.Dalles” |
22 | Gabriel Popescu | Manager | Teatrul „Ariel” Râmnicu-Vâlcea |
23 | Gavril Cadariu | Manager | Teatrul „Ariel” Târgu-Mureș |
24 | Gedő István Bessenyei | Director artistic | Teatrul de Nord Satu-Mare, Compania „Harag Gyorgy” |
25 | George Mihăiță | Manager | Teatrul de Comedie București |
26 | Gheorghe Colceag | Manager | Teatrul Mic București |
27 | Ioana Bogățan | Manager | Teatrul „Prichindel” Alba-Iulia |
28 | Istvan Albu | Manager | Teatrul „Figura” Gheorghieni |
29 | Katalin Czvikker | Manager | Teatrul „Szigligeti” Oradea |
30 | Laurențiu Pleșa | Manager | Teatrul „Merlin” Timișoara |
31 | Lucian Sabados | Manager | Teatrul „Maria Filotti” Brăila |
32 | Maia Morgenstern | Manager | Teatrul Evreiesc de Stat |
33 | Marius Rogojinschi | Manager | Teatrul „Vasilache” Botoșani |
34 | Marinela Țepuș | Manager | Teatrul “Nottara” București |
35 | Mihaela Soloceanu | Manager | Teatrul „Arlechino” Brașov |
36 | Mihaela Rus | Manager | Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești |
37 | Mihai Maniuțiu | Manager | Teatrul Național Cluj-Napoca |
38 | Mihai Panaitescu | Manager | Teatrul de Artă Deva |
39 | Nicolae Pungă | Manager | Teatrul „Stela Popescu” București |
40 | Octavian Costin | Manager | Teatrul „Anton Pann” Râmnicu-Vâlcea |
41 | Ovidiu Caița | Director artistic | Teatrul de Nord Satu-Mare, Compania „Mihai Raicu” |
42 | Pal Nagy | Manager | Teatrul „Tomcsa Sandor” Odorheiu Secuiesc |
43 | Radu Macrinici | Manager | Teatrul Municipal Baia-Mare |
44 | Romică Stan | Manager | Teatrul „Căluțul de mare” Constanța |
45 | Vasile Muraru | Manager | Teatrul de Revistă „C.Tănase” București |
46 | Vlad Zamfirescu | Manager | Teatrul „L.S. Bulandra” București |