Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău are o prezență constantă în Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului – SEAS, iar anul acesta vine la Constanța cu un spectacol al cărui text este semnat de dramaturgul constănțean Cosmin Stănilă. „Alegerea domnului Macabeț” se va juca mâine, 22 august, de la ora 21:00, pe scena Grădinii de Vară Tomis, în aer liber.
„Alegerea domnului Macabeț” este un spectacol dinamic, care aduce în fața publicului, cu umor și ironie, moravurile noastre de două parale, folosind o metaforă socială: blocul. Blocul, care conține tot ce găsim într-o comunitate umană: înșelătoria, manipularea, amantlâcul, parvenirea, căpătuiala ilicită, obsesia puterii.
„Eu cu cine votez”? Eu pe cine aleg? Eu cine sunt? – acestea sunt întrebările-cheie. Oamenii își necinstesc locuința și existența printr-un trai lipsit de onestitate, moralitate și decență.
Femeia care împinge la încălcarea unor principii e o temă veche de când lumea, dar iată că acest spectacol ne arată cum ea nu e cea care te împinge la păcat, ci doar dezvăluie păcatul din tine.
Regia și scenografia spectacolului sunt semnate de Alexandru Cozub, costumele, de Stela Verebceanu, iar coregrafia, de Oleg Mardari. În distribuție îi veți putea vedea pe actorii Ghenadie Gâlcă, Tinka Mardari, Ion Mocanu, Valentin Zorilă, Angela Ciobanu, Ana Tkacenko, Margareta Pântea, Mihaela Damian, Draga-Dumitrița Drumi, Iurie Focșa, Petru Oistric, mulți dintre ei deja cunoscuți publicului constănțean, de la participările din anii precedenți ale teatrului din Chișinău la stagiunea noastră estivală.
Biletele pentru toate evenimentele din cadrul SEAS pot fi achiziționate după programul următor:
LA AGENȚIA DE BILETE DIN BD. TOMIS NR. 97: de marți până duminică – 14:00 – 21:00; luni: ÎNCHIS
LA INFOPOINT CITY PARK MALL: de miercuri până luni – 14:00 – 21:00; marți: ÎNCHIS
LA CASA DE CULTURĂ: conform programului instituției
LA SPAȚIILE DE JOC: Cu două ore înainte de spectacole
ONLINE: Mystage.ro, Bilet.ro