Cu ocazia celei de a cincea ediție TEDxConstanța de la malul mării, te invităm să ni te alături și de data aceasta. Anul 2020 s-a dovedit încă de la început unul dur. Având în vedere acest lucru, credem că un eveniment TEDx axat pe tema pe care o propunem se află în conformitate directă cu starea reală a contextului global și ar putea la fel de bine să ne ghideze prin aceste vremuri dure atunci când devenim mai conștienți de forma noastră tranzitorie. Conștientizarea fragilității umane ne oferă noi perspective, ne dă șansa de a schimba lucrurile și de a avea parte de un final diferit și favorabil nouă ca oameni, atât împreună, cât și individual pe plan personal și profesional. Omul a sfidat multe legi de-a lungul anilor și a reușit să se ridice din cenușă asemenea păsării Phoenix, iar acum, într-un punct de cotitură, trebuie s-o facă din nou, iar noi am ales momentul: 3 Octombrie 2020. Pentru siguranța voastră și a celor dragi vouă, ne-am decis să vă ușurăm participarea mutând totul online. Pentru mai multe detalii cu privire la participarea voastră în cadrul evenimentului vă așteptăm pe www.tedxconstanta.ro. Nu pierde oportunitatea care îți poate schimba viața! Salvează un loc, ocupă-l și ascultă! O nouă perspectivă îți poate lumina calea.
„În 2020, Ediția a 5-a TEDxConstanța ne aduce provocări în plus la nivel organizatoric și, în același timp, și oportunități: ne adresăm unui public mai larg și pentru prima data avem și 2 vorbitori internaționali! Tema de anul acesta sperăm sa aducă participanților un plus extraordinar: ideea că schimbarea perspectivelor ne ajută să ne adaptăm, implicit să mergem mai departe și într-un fel special, să ne ofere unghiuri importante despre cunoașterea noastră și a celorlalți!”.
a declarat Cornel Marcu, deținătorul licenței de organizare a evenimentului TEDxConstanta
Pe data de 3 Octombrie 2020 te așteptăm să iei parte la evenimentul anului. Vino să asculți ce au de spus vorbitorii TEDxConstanța. Ediția de anul acesta vă va uimi în adevăratul sens al cuvântului. Printre vorbitorii ce vor ocupa locul de pe covorul roșu TEDx se află și Ciprian Stănescu (Co-Fondator, Social Innovation Solutions), Răzvan Popescu-Mirceni (director al S.E.O.P.M.M), Dan Amariei (vocalist al trupei OCS), Cristina Tartău (arhitect și supraviețuitor COLECTIV), Alina Greavu (aka ALUZIVA), Teia Ciulacu (fondatoare a Asociației ViitorPlus), Clemente Cappello (antreprenor) și Bîlbă Anca (psihoterapeut), dar lista nu se oprește aici. Pentru a vedea lista completă accesează www.tedxconstanta.ro și verifică ce noutăți au mai apărut.
Parteneri: BANCA TRANSILVANIA, OIL-Terminal, Argus Constanta, Dobrogea AYG Romania, Leadership Today și MindEvolution,
Despre TEDx
Un eveniment TEDx este o întâlnire locală unde se alternează discursuri live și clipuri înregistrate la conferințele TED. Evenimentele TEDx sunt planificate și coordonate independent, pe conceptul de la comunitate la comunitate. Fiecare eveniment este dezvoltat independent, fiind unic la nivel de conținut și design, dar totodată, cu caracteristici comune. Un eveniment TEDx este organizat de voluntari din comunitatea locala și, ca orice alt eveniment TED, nu conține nicio urmă de agendă comercială, religioasă sau politică. Scopul evenimentului este să reprezinte o scânteie pentru conversații, conectare și comunitate. Toate evenimentele TEDx prezintă probleme variate și o diversitate de voci din mai multe discipline.
Despre TED
„TED” vine de la Technology, Entertainment, Design, trei domenii largi care, în mod colectiv, ne modelează viitorul. TED în sine se distinge de alte conferințe. Este vorba despre discursuri de 18 minute, sau mai puțin, ce abordează cu pasiune unele dintre cele mai inovative idei de pe planetă. Vorbitorii TED și TEDx abordează cele mai dure întrebări ale umanității, încercând să răspundă cu inovație, spirit întreprinzător și optimism. TED este o suită de discursuri scurte, pregătite cu atenție, demonstrații și performanțe ce concentrează o idee și o gamă largă de subiecte pentru a promova învățarea, inspirația și curiozitatea spre a provoca o serie de conversații care contează cu adevărat. TED este o serie de conferințe globale inițiată în Statele Unite în 1984, organizate pentru a răspândi ideile ce merită promovate.