Tentativă de răpire la o școală din Constanța? S-a depus plângere la Poliție!

O elevă de clasa a doua a Școlii 7 din municipiul Constanța ar fi fost victima unei tentative de răpire. Părinții, șocați din cauza evenimentului, au depus plângere la Poliție.

Lucrurile s-au petrecut în felul următor, potrivit părinților unor copii din școală. Elevii aveau ora de sport. Au vrut să intre în sală, dar un alt profesor i-a dat afară și le-a spus că pot intra numai cu profesoara lor. Copiii au ieșit pe teren și câteva fete au vrut să meargă la vestiar să-și ia apă. Acolo au fost așteptate de o individă care avea, conform spuselor unei fetițe, un machiaj foarte ciudat.

O mașină era băgată cu spatele în curtea școlii, iar la volanul ei se afla un șofer. Femeia s-a apropiat de fete și le-a dat dulciuri. Pe una dintre ele a apucat-o de mână cu intenția de la o duce la mașină, un BMW negru, ca să-i dea mai multe dulciuri. Copilul a călcat-o pe picior și a reușit să fugă.

„M-a speriat vocea. O am în gând. M-a speriat atât de tare vocea ei și acum numai pe ea o aud în cap”, a spus fetița.

Mesajul ei a fost postat de mămică pe un grup de conversații. Am ales să nu îl publicăm în format audio.

„Dragii mei, fetița a fost apucata de ambele mâini și trasă spre portbagajul mașinii. A țipat și nu a auzit-o nimeni și a lovit cu picioarele. Așa a reușit să scape”, spune una dintre mămici, pe grup.

Mama fetiței s-a dus să depună plângere la poliție, împreună cu un copil, care a reușit să rețină figura femeii.

Mămicile sunt speriate și se întreabă cum își pot proteja copii.

În zonă există o cameră de supraveghere, dar aceasta nu ar funcționa.

„La intrarea de la sala de sport exista o camera de supraveghere. Solicitați urgent conducerii școlii, prin firma care asigură monitorizarea, să vizualizeze imaginile pentru a identifica numărul mașinii”, a spus una dintre ele.

Culmea, părinții spun că ei ar trebui să plătească amenda pentru că acea cameră nu funcționa.

„Spre o informare corectă să știți că așa s-a pus problema la întâlnirea avută cu reprezentantul Poliției: ca noi, Asociația de Părinți, să suportăm amenda pentru neregulile constatate. Să vedeți ce vor zice părinții când vor afla ca plătesc mentenanța pe ceva ce nu funcționează….”, a mai spus una.

Mult mai grav este că incidentul nu este singular.

„Nu este pentru prima dată. A mai fost un incident și atunci poliția a amendat școala și ca atare direcțiunea nu a luat nicio măsură.”, mai spune un părinte supărat.

Sistemul de supraveghere a fost instalat de părinți, pe cheltuiala lor.

„Politia (statul) amendează școala (statul) pentru o investiție pe care școala (statul) ar fi trebuit sa o facă, dar n-a facut-o, ci am facut-o noi, părintii. Încă puțin si ne amendează si pe noi ca nu facem cum trebuie treaba altora”, spune altcineva.

Ce spune poliția

Andreea Iliescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța, a confirmat că un părinte a depus o plângere la poliție.

„S-a depus o plângere, iar polițiștii au demarat cercetările pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat”, a declarat aceasta.

Din surse neoficiale, Constanța 100% a aflat că BMW-ul negru aparține unui părinte care are, la Școala 7, un copil cu probleme locomotorii. Acesta are acceptul conducerii școlii pentru a intra în curte și a lua copilul. Tot din surse neoficiale, există imagini de supraveghere pe care se vede cum o bătrână îmbrăcată în negru se apropie de copii și le oferă bomboane. După ce aceștia iau câteva bomboane, bătrâna, fără să îi atingă, se întoarce și pleacă. La prima vedere, pare ca și cum ar fi încercat să dea de pomană.

Polițiștii constănțeni cercetează cazul și vor afla adevărul.

COMPLETARE 23 octombrie

După ce am vorbit cu mai multe părți implicate, vă putem spune ce s-a întâmplat de fapt. Detalii AICI.



Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Tentativă de răpire la o școală din Constanța? S-a depus plângere la Poliție!

  1. Politia nu vede nu aude, isi justifica activitatea in teren facand poze la obiectivele ce trebuiesc monitorizate..e si normal sa se intample astfel de lucruri..ar treb anchetata batrana..din ce bani a luat duciurile?..

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Ce străzi reabilitează Confort Urban în această săptămână

lun oct. 21 , 2019
Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, continuă să modernizeze zona destinată circulației pietonilor pe strada Unirii, tronsonul delimitat de strada Războieni și strada Zorelelor și pe bulevardul Mamaia, între strada I.G. Duca și strada Mihai Viteazul. În același timp, se asfaltează strada Papadopol și se reabilitează aleea de […]

V-ar putea interesa și: