O tânără de circa 20 de ani s-a suit pe stâlpul unde este amplasat loge-ul Jumbo, în parcarea magazinului din Constanța, și amenință să se arunce.
Pompierii de la ISU au intervenit cu o autoscară, o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și o autospecială pentru muncă operativă.
Un negociator a ajuns cu autoscara la doamnă.
COMPLETARE. Din primele informații, ar fi vorba despre o prostituată care vrea, în acest mod, să protesteze împotriva poliției.
COMPLETARE 2. Tânăra a fost coborâtă. Polițiștii stau de vorbă cu ea.
COMPLETARE 3. Iată ce spune ISU Dobrogea despre caz:
In jurul orei 15:54, prin apel unic de urgență 112 am fost informati despre faptul că o femeie a urcat pe un stâlp din parcarea unui hypermarket din municipiul Constanța, cu intenția de a se arunca în gol.
Încă din timpul apelului, la fața locului s-au alocat 1 autospeciala de stingere, 1 autoscara, 1 echipaj SMURD tip B și 1 autospeciala muncă operativă, cu un total de aproximativ 15 pompieri.Imediat după primirea apelului, la fața locului au ajuns și polițiști din cadrul Secției 4, adjunctul Poliției municipiului Constanța și șeful Secției 4, care au asigurat un perimetru de ordine și siguranță publică, până la sosirea organelor abilitate. La fața locului s-a deplasat și un negociator din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Victima, femeie de aprox 20 de ani, a fost coborâtă cu autoscara in jurul orei 17:30 și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale sau transport la spital.
Nu se știe încă ce a mânat-o să facă acest gest.
Știre în curs de actualizare.
“Din primele informații, ar fi vorba despre o prostituată care vrea, în acest mod, să protesteze împotriva poliției.” Asta e adevărata știre. Ar fi interesant un reportaj despre relația poliției Constanta cu lumea asta “din umbră”.