Tineretul liberal constănțean, mesaj de mobilizare la vot pentru elevi și studenți

  

Studenții și elevii care studiază în alte localități în afară de cea de domiciliu au gratuitate pe transportul feroviar dus-întors în perioada 9 – 12 decembrie, potrivit unei Ordonanțe de Guvern emisă de Guvernul Cioloș. Măsura a fost luată pentru a putea oferi acestora posibilitatea să voteze duminică 11 decembrie la alegerile parlamentare.

Dintre partidele politice, PNL a fost partidul care a susținut cu cea mai mare fermitate decizia cabinetului Cioloș, iar TNL Constanța a lansat o serie de apeluri la tinerii care studiază în marele centre universitare să vină acasă și să-și exercite dreptul la vot.

Unul dintre mesajele percutante a fost lansat de Cristian Decu, membru TNL Constanța, care a publicat pe pagina de socializare o scrisoare prin care îi îndeamnă pe toți tinerii din județul Constanța să se prezinte la vot pe 11 decembrie. Mai jos vă prezentăm scrisoarea tânărului liberal cu îndemnul „să veniți acasă și să votați!”.

Stimati studenti, colegi, prieteni si romani,

Astazi sunteti inconjurati de colegi, prieteni si parinti, bucurandu-va din plin de anii studentiei. O viata frumoasa, fara obligatii si fara prea multe responsabilitati. Singurele griji si emotii apar in sesiune, dar si atunci gasiti cu iscusinta metode de a depasi momentele dificile. Restantele nu sunt nici ele un capat de lume, viata inca va ofera o a doua sansa.

Romania, la fel ca voi, intra si ea in sesiune. Un adevarat examen de maturitate. De astazi intr-o saptamana, tara noastra are de sustinut cel mai dificil examen din ultimii 26 ani. Un examen care va decide nu doar vectorul geopolitic, nu doar culoarea politica a celor ce ne conduc, dar mai cu seama urmatorii nostrii 4 ani de viata.

Peste 4 ani multi dintre noi vom simti greutatea tot mai apasatoare a responsabilitatilor. Facturile vor veni pe numele nostru, vom cauta sa cheltuim banii cu prudenta iar parintii probabil vor cauta in noi sprijinul pe care si ei ni l-au oferit.

Examenul pe care Romania il sustine ne va afecta in mod direct viitorul, nu incape loc de argumente. Odata cu ultimul examen vom avea de infruntat decizia pe care o vom lua pe 11 decembrie.

Vom fi nevoiti sa privim peste granite pentru a ne gasi un loc de munca sau vom putea sa ne gasim unul aici?

Vreau sa cred ca nu mai suntem doar o generatie de sacrificiu precum cele ce ne-au precedat. Vreau ca noi sa fim generatia care a incheiat tranzitia, prima generatie care sa afirme ca a putut reusi si in Romania.

Vreau sa fim generatia care sa se gandeasca la viitorii ani si nu la grija zilei de maine.

Ne-am vazut destul parintii suspinand in fata neputintei, nu vrem sa ne vedem copiii suspinand in umbra neputintei noastre.

De astazi intr-o saptamana avem de ales intre o Romanie care merge inainte, pe drumul viitorului, progresand in tara pe care ne-am dorit-o mereu si o Romanie a blocurilor si obiceiurilor sovietice, o Romanie corupta, lipsita de speranta si fara viitor.

Stimati studenti, colegi, prieteni si romani, este in puterea noastra, a tuturor, sa ne croim viitorul.

Este in puterea noastra sa alegem ce vom face dupa Ultimul Examen.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Dumitru Bădrăgan, PRU, lege pentru femeile gravide. Nu vor mai sta la cozi

joi dec. 8 , 2016
Dumitru Bădrăgan, candidat PRU la Camera Deputaților, a spus că vrea o lege pentru femeile gravide pentru ca acestea să nu mai stea la cozi pentru activitățile cotidiene. „Vreau o protecție a persoanelor cu handicap și a femeilor gravide. Haideți să mergem în zona socială. Știți că dacă mergem în […]

V-ar putea interesa și: