Consiliul Tineretului din România, Asociația Elevilor din Constanța și Organizația de Tineret a Blocului Național Sindical – Constanța critică lipsa de interes a autorităților municipiului Constanța în ceea ce privește domeniul de tineret.
Concret, organizațiile de tineret au solicitat din luna ianuarie, în conformitate cu prevederile legii tinerilor, înființarea unui consiliu consultativ pe probleme de tineret. În acest sens, cele două organizații au trimis și o propunere de regulament, după modelul consiliilor consultative din alte unități administrativ-teritoriale. Municipiul Constanța are obligația de a înființa acest consiliu consultativ și să consulte tinerii în problemele care îi privesc.
”Observăm că, cu bună știință, viceprimarul municipiului Constanța, Decebal Făgădau, eludează dispozițiile legii tinerilor și a legii nr. 52/2003 privind transparența decizională. Astfel, aceste întâlniri “regulate” cu unele organizații neguvernamentale nu înseamnă respectarea procedurii de consultare publică, ci distrage de la aplicarea standardelor minimale pe care le impune legea. Tot aceste consultări distrag posibilitatea organizării unor consultări în grupuri restrânse, unde să se poată discuta tehnic și concret asupra viitoarelor proiecte de hotărâri pe care administrația municipiului dorește să le înainteze.
Somăm public autoritățile locale să adopte hotărârea privind înființarea consiliului consultativ pe probleme de tineret și să respecte prevederile legii transparenței decizionale în sensul publicării proiectelor de hotărâre de pe site, precum și transmiterea acestora prin poșta electronică organizațiilor neguvernamentale din domeniul respectiv. În caz contrar, CTR și AEC vor acționa în instanță autoritățile locale și vor depune plângeri penale, pentru neglijență în serviciu”, au spus reprezentanții AEC.
De asemenea, aceștia au reamintit că AEC și CTR s-au opus organizării evenimentului “Ziua Copilului”. În opinia lor, neprezentarea niciunei organizații neguvernamentale pentru accesarea de fonduri nerambursabile demonstrează validitatea punctelor de vedere exprimate de cele două organizații, precum și rezultatul unor decizii pripite luate de către autorități, fără a ține cont de nevoile societății.